Actualitate
Preşedintele PNL Bistriţa, Ioan Turc, a propus, în cadrul unei conferinţe de presă, o serie de soluţii pentru viitorul contract de concesionare a serviciului de salubrizare de la nivelul judeţului, asta după ce a prezentat tarifele comparative pe care le plătesc bistriţenii şi alţi locuitorii din oraşele Transilvaniei.
„Modul în care a gestionat administraţia PSD problema salubrizării în judeţul Bistriţa-Năsăud şi implicit în municipiul Bistriţa este falimentară. Falimentul acestei politici este decontat foarte scump, îndeosebi de către locuitorii municipiului Bistriţa. Prin comparaţie, raportat la tariful de 10 lei/persoană, care a rezultat din toată procedura, în municipiul Bistriţa, la Târgu Mureş preţul este de 8,78 lei, la Cluj este de 8,38 lei, în condiţiile în care anul trecut gunoiul menajer era dus de la Cluj la Oradea, la Zalău este de 5,99 lei. La Bistriţa, în condiţiile în care gunoiul menajer se transportă la Tărpiu, deci aproape, preţul este revoltător. (...) Pentru familiile numeroase, cu venituri modeste sau cu venituri mici preţul este greu sau imposibil de achitat.
Consider că noul caiet de sarcini care va fi alcătuit în vederea concesionării serviciului de salubritate, pot fi luate în discuţie câteva variante, soluţii. O soluţie ar fi ca viitorii contractanţi să fie în continuare persoane fizice şi juridice, iar persoanele fizice care nu vor plăti contravaloarea preţului la salubritate să li se impună, printr-o taxă specială, un nivel mai mare de contribuţie”, a spus Turc. Potrivit acestuia, o altă variantă ar fi ca acest preţ, constituit într-o taxă specială, să poată fi subvenţionat de primărie, pentru anumite categorii de persoane defavorizate.
În context, liderul PNL Bistriţa a pus problema persoanelor care au plătit contravaloarea serviciului de salubritate până la sfârşitul anului, la Vitalia, dar şi a preţului psihologic de 10 lei, care ar putea determina un preţ şi mai ridicat, după noua licitaţie.
Liderul PNL BN, Robert Sighiartău, a reiterat aspectul că, deşi preşedintele CJ a solicitat nepolitizarea temei deşeurilor, chiar Radu Moldovan a folosit acest subiect în campania electorală, în broşura PSD. De asemenea, Sighiartău i-a cerut demisia de onoare directorului executiv al ADI Deşeuri, Sabin Dragomir Câmpan, în care nu mai are încredere că îl poate reprezenta. Nu în ultimul rând, liderul de grup al PNL în Consiliul Judeţean, Eugen Curteanu, a precizat că o altă soluţie pentru micşorarea tarifului ar fi fost ca administraţia judeţeană să renunţe la banii pentru închirierea bunurilor, de 158.000 lei/lună, percepută pentru Supercom.