Deputatul Stelian Dolha, la final de mandat: Cel mai mult am luptat pentru legea restituirii terenurilor din Staţiunea Pomicolă
Image
dolha1.jpg

Stelian Dolha, deputatul al Partidului Naţional Liberal, şi-a încheiat mandatul în Parlamentul României, dat de bistriţeni, în 2012.Cu bune, şi cu rele, aşa cum aprecia fostul liderl PNL BN, a fost o experienţă unică, iar nu neapărat pentru activitatea din plen, „care este departe de ceea ce ar trebui să se întâmple în principalul for de dezbatere al țării”, cât pentru experiența din comisia de agricultură.

„Acolo, dincolo de apartenența politică și de doctrine, alături de profesioniști în domeniu, am analizat, dezbătut, lucrat la firul ierbii fiecare lege. Sigur că nu e nimeni naiv, politicul a fost prezent și aici, poate uneori chiar în momente decisive, însă oamenii și-au făcut treaba. Și este o experiență pe care îmi doresc să o pot continua, la alt nivel”, susţine fostul deputat bistriţean.

Stelian Dolha a menţionat că a rămas dator cu acele caravane informative pe teme de agricultură, care au prins foarte bine atunci. „Regretul meu a fost că nu le-am mai putut continua. Pentru că am asistat de atunci la atâtea episoade în care fermierii au pierdut bani și resurse pentru că n-au știut, și că nimeni nu i-a informat. E un proiect la care țin și pe care îmi doresc să-l reiau”, menţionează fostul parlamentar.

Potrivit acestuia, bilanţul activităţii sale parlamentare însumează 13 legi din 82 de inițiative, mai ales că „în opoziție e o adevărată performanță să reușești să treci o lege”, iar alte 31 de proiecte legislative au rămas în circuitul parlamentar.

„Dintre proiectele devenite legi îmi vin în minte: legea cu 51 % produse românești în supermarketuri, sau cea împotriva risipei alimentare, care urmează să intre în vigoare peste 6 luni.

Dar cel mai mult am luptat pentru legea restituirii terenurilor din Stațiunea Pomicolă Bistrița, întoarsă de ”n” ori din plen și pentru care a trebuit să conving colegii din multe comisii. A fost singura lege pentru care o mare parte din bistrițenii din Parlament am făcut front comun. Din păcate, deși am trecut-o, ea a devenit inaplicabilă după atacul la CCR. Dar exemplul acesta al frontului comun pentru interesul bistrițenilor și bătaia în fiecare comisie cred că ar trebui preluat de parlamentarii de acum, pentru că este cu adevărat un model de bune practici”, spune Stelian Dolha.

În mesajul său de final, acesta le urează succes colegilor săi bistrițeni care au intrat în legislativ, sperândcă aceştia se vor bate „pentru fiecare proiect în interesul acelora care i-au trimis acolo”.