Urare pentru 2017
Virginia NUȘFELEAN
Image
104554177674145600130286434023707659988736n.jpg

Aho, aho, români votanți,

În optimism mereu constanți,

Aho și voi ce refuzați

La urne să vă deplasați,

Aho, români ce-ați emigrat

Din țara voastră în alt stat,

Sătui de criză și minciuni,

De șefi corupți și de nebuni,

De doctorate plagiate

Și de discursuri expirate,

Sătui de cei ce tot promit

Că au proiecte de-mplinit,

Că în sfârșit sunt serioși,

Nu amatori de noi gogoși!

Aho, români ce asistați

La certuri între cei votați

Ce ne-au propus de Noul An

Un prim-ministru musulman,

Noroc cu sasul cel tăcut,

În laconism neîntrecut,

C-a spus decis: „Nu o accept!

O altă variantă-aștept!”

Și uite că n-a bătut anu’

Și fu propus Sorin Grindeanu,

Viceprimar de Timișoara

În stare să salveze țara,

Cu „studiile aprofundate”

În Vest, la Universitate,

Tânăr, atât de implicat,

Ce nu deține niciun iaht,

Nici avion, nici BMW,

Doar motociclu-ATV.

Aho, aho, români stresați,

De un guvern de tehnocrați,

De Cioloș chiar o să scăpați,

Deși n-a fost printre gealați.

Aho, aho, s-a înserat

Și Gorgiu nu e la Palat,

Oprea e dat la reciclat.

De la Pătraru am mai aflat

Că Dragnea-i un mic dictator,

De suspendări uneltitor,

Că a trecut un sfert de veac

Și mai nimic n-am învățat.

Politica e fără leac

Și criza s-a mai agravat.

Aho, români prezenți, plecați,

Urarea, rog mi-o ascultați

Acum când anu-i la apus

Și-l veți vedea pe Cioloș dus,

Când roșul a redevenit

Busolă de călăuzit,

Când sasul lucrului perfect

Are tăceri de-analfabet,

Vin să închin în cinstea voastră,

S-aveți șampanie pe masă,

Sarmale ce fierb la cuptor,

Un Merlot sec, nu acrișor,

Friptură de curcan de curte,

Un tort răcoritor de fructe,

Și musafiri plăcuți la chip,

La patru ace, nu în slip.

Aho, românilor trădați,

De cei pe care-i tot votați,

E cazul să nu mai sperați,

Grădina să v-o cultivați,

Că doar așa scăpați de criză,

Nu prin reduceri de acciză.

Știa Voltaire, știa el bine

Că munca poate să aline

Și silueta o menține.

Aho, aho, români din țară,

Deși e tare frig afară,

Mă uit spre cerul înstelat

Și iar îmi vine de urat,

Că meritați, mă rog frumos,

S-aveți un trai mai generos,

Fără frustrări de talibani.

Eu vă urez noroc și bani!

Anul care bate-n ușe

Să vă scape de căpușe!

De țânțari și de puhoi

Și de prea mulții ciocoi!

Anul care e pe drum

Să v-aducă-un trai mai bun,

Nu-n vorbe, nu în cuvinte,

Nu-n tăceri de președinte,

Nici în proiecte de fum,

Ci în fapte, vreau să spun.

Să puteți zâmbi și voi

Nu privind doar înapoi,

Cu regret, spre ce a fost,

Comparând iar, fără rost,

Două epoci blestemate,

În minciuni împachetate.

De nu ar fi Anul Nou,

Un sfat v-aș face cadou,

Poate chiar două, cu rime,

Să nu fiți mereu victimè :

Nu mai căutați în stele

Soluții pentru belele,

Nu vă lăsați de nas duși,

De cei la putere ajunși,

Și nu vă jeliți amarul

Bându-l zilnic cu paharul.

V-amăgiți doar, bieți români,

Și-uitați c-aveți lupi la stâni.

În zadar vă lamentați,

De lupi musai să scăpați!

I-alungați, îi maziliți

Dacă vreți să mai trăiți,

Că rămâneți fără oi

Și-a fi vai și-amar de voi!