Şcoala altfel, în Cuibul visurilor din Maieru

În cadrul parteneriatului dintre Muzeul „Cuibul visurilor” şi Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu”, luni 6 martie, clasele 1B, 3C, 4A, 4B, conduse de doamnele învăţătoare Lucreţia Pîrlea, Maria Rebrişorean, Ana Maria Lorinţiu şi Victoria Cărbune, au efectuat, împreună, o vizită de iniţiere şi documentare la muzeu.

În amfiteatrul muzeului, plin ochi, muzeograful le-a prezentat micuţilor elevi câteva aspecte despre activitatea acestei puternice instituţii de cultură, după care a urmat vizitarea muzeului, cu ghidajul respectiv, suavii elevi oprindu-se cu precădere în faţa costumelor populare, a armelor şi la salonul Rebreanu, despre care, câţiva chiar auziseră.

Ştiţi ce este istoria, au fost întrebaţi vizitatorii şi iată o mânuţă sus, poftim spune, istoria este o ştiinţă care se ocupă cu trecutul nostru, al strămoşilor noştri, bine fetiţo, ce vreţi mai mult?!

Acest eveniment din cadrul săptămânii „Şcoala altfel”, s-a desfăşurat sub sigla „Pe urmele strămoşilor”. Clasa 3C, învăţătoare doamna Maria Rebrişorean, ne-a prezentat două cântece, din care am înţeles că,

„Nu ne vindem ţara,

Nu ne dăm comoara,

Casa părintească, rădăcina noastră,

Asta-i ce avem mai sfânt!”

Doamnele învăţătoare au promis că vor reveni cât mai curând, cu drag, în acest fascinant cuib cu amintiri.