Iulie

De după dealuri arse şi trudite,

Înalţă creste albe nori de plumb.

S-adună-n iarbă umbre încâlcite

Şi, aspru, geme vântul prin porumb.

Câmpia de paragină şi scrum

Întinde braţe lungi de colb în drum,

Apoi îşi strânge sufletu-n păduri,

Căscând în râpi dogoritoare guri...

Dar norii sterpi coboară-n depărtare,

Şi-abia vibrează dincolo de zare

Un tunet lung, cu prăbuşiri de stâncă...

Iar soarele s-arată alb şi mat,

Şi-ntâia rază de lumină pare

Un fulger mort, ce rătăceşte încă

Pe câmpul prăfuit şi resemnat.