Mitropolitul Andrei, la Sfinţirea Bisericii Ortodoxe Sfântul Prooroc ILIE Tesviteanul din Bistriţa
Image
milesan.jpg

Cu frăţească dragoste, facem cunoscut că în data de 23 Iulie 2017, Duminica a VII-a după Rusalii, se va săvârşi Sfinţirea noii Biserici Ortodoxe Române cu Hramul Sfântul ILIE Tesviteanul din Municipiul Bistriţa, strada Mihai Viteanu (peste podul Budacului).

Slujba de sfinţire va fi oficiată IPS Mitropolit Andrei Andreicuţ al Clujului, însoţit de un mare sobor de preoţi.

Programul acestui eveniment este următorul:

Duminică, 23 Iulie 2017:

ora 8,30: Întâmpinarea Ierarhului, urmată de rânduiala Sfinţirii Bisericii.

Ora 10,00 oficierea Sfintei Liturghii în Altarul de Vară.

Întreaga comunitate a parohiei noastre, dimpreună cu toţi cei care au trudit la ridicarea acestei Case a Domnului invită şi aşteaptă pe toţi credincioşii să participe la această sărbătoare a bucuriei prin care să fie adusă laudă, mulţumire şi preamărire lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Preot paroh IC.Stav. Constantin Mileşan

Preot misionar Vasile Cătălin Mileşan