Sâmbătă, dezvelirea bustului lui Georg Fischer, primul director al Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, în prezenţa oaspeţilor din Germania
Image
20170721074824.jpg

Mâine, 22 iulie 2017, la orele 11.00, în faţa Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, va fi dezvelit bustul lui Georg Fischer, primul director al acestei unităţi de învăţământ care a fost inaugurată, acum 115 ani, ca Gimnaziu Evanghelic.

Georg Fischer a condus Gimnaziul Evanghelic în perioada 1882 – 1914. Înainte de anul 1900, Gimnaziul Evanghelic Bistriţa funcţiona într-o clădire cu trei etaje construită în apropierea Bisericii Evanghelice. În anul 1905, când spaţiul vechii clădiri a devenit insuficient, Georg Fischer s-a implicat în strângerea de fonduri pentru realizarea unei noi clădiri – actualmente Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”. Trei ani mai târziu s-a aşezat piatra de temelie a construcţiei care a fost inaugurată, apoi, în 1912.

Dezvelirea bustului celui care a fost Georg Fischer se va face în cadrul unei ceremonii la care vor asista membri ai Asociaţiei Saşilor Bistriţeni din Germania şi Austria (HOG) – care a comandat şi plătit lucrarea executată de artistul Mircea Mocanu, dar şi de o delegaţie a oraşului - frate german Wiehl, condusă de primarul, Ulrich Stücker.

Mihai Ruști

Serviciul Relații Publice, Comunicare

Primăria municipiului Bistrița