Nuntă în muzica populară

Petrecere mare în familia unuia dintre artiştii îndrăgiţi ai cântecului popular bistriţean. Acesta a fost socru mic, fiica lui, la rândul ei interpretă de muzică populară, având weekend-ul trecut cel mai important eveniment din viaţa ei. Emoţii mari, atât pentru tată, Nelu Cucură, cât şi pentru fiică, Cosmina Cucură. Aceasta şi-a unit destinul cu Grigore Pop, profesor la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Fericitul eveniment a primit binecuvântarea Celui de Sus la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa, iar petrecerea a avut loc la Restaurantul Terra din Bistriţa, alături de miri, nuntaşii petrecând în compania unor artişti îndrăgiţi.

Urăm tinerei perechi „Casă de piatră”, cu sănătate şi bucurii!