Ioan Turc (PNL): Ştrandul arată ca-n anii 70. Cerem devizul de lucrări pentru cheltuirea unui milion de euro
Image
img3378.jpg

         Liderul liberal Ioan Turc a anunţat că Primăria Bistriţa nu a oferit devizul de lucrări de la ştrandul municipal „Codrişor”, asta deşi PNL a cerut public prezentarea listei de cheltuieli.

         „Am solicitat în urmă cu puţin timp executivului Primăriei municipiului Bistriţa să pună la dispoziţia devizul complet al lucrărilor efectuate la ştrandul municipal. Am o curiozitate cred legimită şi cred că şi opinia publică are o curiozitate legitimă de a vedea pe ce s-a cheltuit peste un milion de euro. Cu ochiul liber nu se vede aproape nimic, ştrandul arată ca-n anii 70 când îmi petreceam eu vacanţa de vară acolo împreună cu colegii. În afară de gard, de nişte panouri solare şi de un  meschin loc de joacă nu s-a întâmplat nimic la ştrandul municipal. Sunt lucrări ascunse, dar să fie atât de scumpe? Până acum nu s-a grăbit nimeni din Primărie să dea publicităţii devizul complet al lucrărilor”, a menţionat Turc.

         Preşedintele PNL B-N a precizat că va solicita din nou acest deviz prin intermediul consilierilor locali şi dacă nici aşa nu va intra în posesia documentului se va formula o cerere în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. „Dacă nici aşa nu vom primi devizul, vom deschide o acţiune în instanţă pentru obligaţia de a face. Trebuie să facem ceva. Dacă nu înţelegem – şi mă refer la tot ce înseamnă opinie publică din municipiul Bistriţa – dacă nu vom face ceva pentru a pune capăt, pentru a cenzura, pentru a limita măcar aberaţiile pe care Primăria Bistriţa văd că le desfăşoară cu foarte multă nonşalanţă, vom avea cu toţii de pierdut”, a mai spus Ioan Turc.