Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului de interpretare a cântecului românesc „Pană de Păun”, se va derula în perioada 22-23 noiembrie la Palatul Culturii din Bistriţa. Renumitul festival de nivel naţional debutează miercuri, 22 noiembrie cu concursul de interpretare, la care sunt aşteptaţi tineri talentaţi din toate zonele etnografice ale ţării. Apoi, urmează recitalul folcloric al ansamblului profesionist Dor Românesc, cu soliştii Ioan Dordoi, Felix Gălan, Domnica Dologa, Anuţa Motofelea, Nicolae Cioanca, Oana Matei Coruţ, sub bagheta maestrului Anghel Urs.
Actualitate
Gala laureaţilor va aduce în faţa publicului pe cei mai buni dintre concurenţi, în urma centralizării punctajelor acordate de juriu, iar mai apoi invitaţi în recital sunt Larisa Bozbici, laureată a ediţiei de anul trecut, Amalia şi Andrada Codorean Chindriş, Taraful tradiţional Ceatăra din Carei şi orchestra populară Rapsozii Botoşanilor cu soliştii Elena Mândrescu, Petronela Rusu, Laura Ştefănescu Potroacă, Constantin Petrescu, sub bagheta dirijorului Ciprian Potroacă, director fiind Dan Doboş.
Evenimentul va fi prezentat de Maria Golban Şomlea, iar publicul, la fel ca în fiecare an, va desemna câştigătorul premiului de popularitate. Intrarea fiind liberă, sunt aşteptaţi în cele două zile, de la ora 18, la Palatul Culturii, cât mai mulţi bistriţeni să se bucure de frumuseţea folclorului în cadrul festivalului iniţiat de ministrul secretar de stat, Alexandru Pugna.
Festivalul este organizat de Asociaţia culturală Pană de Păun, în colaborare cu Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi Palatul Culturii Bistriţa.
Tinerii cu vârsta între 16 şi 30 de ani se mai pot înscrie săptămâna aceasta în concurs. Cei interesaţi să participe vor trimite pe adresa: CENTRUL JUDEŢEAN PENTRU CULTURĂ BISTRIŢA NĂSĂUD, Str. G-ral Grigore Bălan, Nr. 11. Loc. BISTRIŢA, Jud. Bistriţa Năsăud, prin poştă, sau prin Fax la nr. de telefon 0263-212023, precum si prin email la adresa: cjcbistrita@yahoo.com , fişa de înscriere avizată de instituţia ce o reprezinta (unde este cazul) şi partiturile pentru cântecul cu orchestra. Concurenţii vor sosi la Bistriţa până cel târziu la orele 10.00, marți în data de 21 Noiembrie 2017, când va avea loc preselecţia şi repetiţiile cu orchestra.
Marele Premiu este de 1000 lei şi un clop cu păun. An de an, timp de două zile, Bistriţa devine Capitala folclorului românesc. Laureaţii celor zece ediţii sunt Violeta Sas, Eugenia Horoba, Romina Nemeş, Radu Lazăr, Paul Ananie, Lenuţa Filipoi, Lavinia Chifor, Cristina Bugnar, Ana Maria Marti şi Larisa Bozbici.