Când sicriul cu trupul regelui era coborât din avion pe pământul patriei, mi-a trecut prin gând momentul dramatic și trist din 3 ianuarie 1948 când a plecat din țară din gara Sinaia, iar o gardă de soldați au fost aduși special de stăpânii criminali ai poporului pentru a-l umili dureros: soldații au fost puși în gară să-i întoarcă spatele, pentru a arăta ura imensă a comuniștilor față de regele atât de iubit de către români. Tânărul Mihai a pășit îndurerat prin mijlocul lor, iar înainte de a urca în tren a întors capul spre soldații întorși cu spatele și a văzut că ultimul din rând plângea. A urcat în trenul pribegiei încrezător că românii îl vor păstra în suflet ca fiind regele lor, în ciuda terorii comuniste, care a început o propagandă sălbatică împotriva lui și a monarhiei. Chipul și numele său și a înaintașilor săi era distrus sau șters sau acoperit pentru a i se șterge orice urmă istorică. Isteria comunistă împotriva regelui a depășit orice limită a normalității, atingând un nivel de sălbăticie fără precedent. Erau inventate și conturate toate minciunile posibile pentru a-l discredita în ochii poporului român, care îl iubea necondiționat.

Așa se face că în 1992 când a revenit în țară, condiționat de regimul neo-comunist, a fost primit cu entuziasm de românii, care n-au fost contaminați de propaganda bolșevică republicană, iar în 1994 a fost interzis de Ion Iliescu, neputincios în fața iubirii poporului pentru regele său.

Din nefericire pentru noi, politicienii pe care i-am ales de fiecare dată, n-au avut curajul și nici voința să așeze în fruntea țării pe regele iubitor de țară și de neam, preferând să păstreze pentru ei rolul de conducător al patriei, iar noi am acceptat cu complicitate.

Astăzi Mihai I s-a întors definitiv în țară și a fost primit cu onorurile cuvenite suveranului de țară iubitor de către garda de onoare, împlinind simbolic speranța soldatului care a plâns pe peronul din Sinaia într-o zi de ianuarie 1948. A fost umilit la plecare, dar a primit respectul tuturor acum la întoarcerea definitivă. Chiar și cei care l-au alungat de atâtea ori din țară îi arată un profund respect. N-am cum să știu câtă ipocrizie au unii în aceste zile, dar Dumnezeu știe. Cred, însă, în capacitatea omului de a se schimba în viziunea și structura sa interioară și sunt convins că unii dintre ei s-au schimbat.

În aceste zile regele nostru și-a redobândit țara și poporul... dar nu aici, ci în veșnicie... acolo unde este viața cea adevărată și deplină, întâlnindu-se cu toți cei care au plâns în 1948 și au murit cu gândul la întoarcerea sa, jertfindu-se pentru valorile perene ale neamului nostru românesc. Coroana română a urcat acolo lângă tronul lui Dumnezeu, chezășuind mântuirea neamului, împreună cu românii adevărați, „fanaticii” României eterne.

Pr. Adrian Cherhaț