Daria Ştefana Georza, eleva de 10 de la Monor

Rezultatele Evaluării Naţionale au adus bucurie şi la Şcoala Gimnazială „Paul Tanco” din Monor. Daria Ştefana Georza a reuşit performanţa de a obţine nota 10 la limba şi literatura română, încununând astfel munca pe care a avut-o în decursul celor patru ani de şcoală gimnazială.

Daria nu s-a lăsat mai prejos nici la matematică, obţinând nota 9, iar cu media de absolvire 9,88 a şcolii va avea, cu siguranţă, un loc asigurat la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, profil Filologie, acolo unde doreşte să meargă mai departe .

Alături de prof. Crina Năsăudean, a reprezentat şcoala la diferite concursuri şi festivaluri, de unde a cules întotdeauna laurii. Cel mai recent premiu a fost „Teodor Tanco” oferit de muzeul din Monor.

Fratele ei, Ştefan, este şi el proaspăt absolvent al Liceului „Corneliu Baba”, părinţii, dar şi dascălii, fiind mândri de asemenea copii.

Felicitări şi succes pe mai departe!