Sâmbătă, 30 iunie 2018, absolvenții clasei a VIII-a ai Școlii Generale din Nepos, promoțoția 1968 s-au întâlnit într-un cadru festiv, în aceeași sală de clasă , de unde, în urmă cu 50 de ani și-au luat zborul pe cărările vieții. Din cei 47 de absolvenți ai celor două clase paralele, au răspuns chemării organizatorilor 26, iar dintre cei absenți, unii se află în străinătate, alții au probleme de sănătate și cinci au trecut în neființă. Înainte de a intra în clasă au avut loc îmbrățișări pline de emoții, lacrimi de bucurie, s-a admirat tabloul de absolvire și, pentru unii, s-a ivit chiar și neașteptata întrebare, ,,Tu cine ești ? ”. După strigarea catalogului de către doamna dirigintă Ana Marc și domnul profesor Alexandru Marc, care l-a înlocuit pe fostul diriginte Gavril Vaida, stins din viață, s-a trecut la obișnuita lecție de dirigenție, timp de 2 ore, când foștii elevi și-au depănat amintirile, au adus elogii profesorilor lor și s-au bucurat că a existat o asemenea inițiativă din partea fostei eleve Rodica Rognean, căsătorită Daroși, căreia i-au adresat calde mulțumiri. Partea a doua a întâlnirii s-a desfășurat la un restaurant din apropiere, unde soții și soțiile celor prezenți au socializat într-o ambianță plină de armonie.
Întâlnire de suflet, după 50 de ani, cu emoții și lacrimi de bucurie