Cu volumul Din drag de neam și glie(Edit. Ecou Transilvan, Cluj Napoca 2017), Rodica Fercana ne aduce în dar un buchet de poezii, trăgându și seva, îndeosebi, din simțămintele sale față de oamenii și locurile natale, Telciu, cu Valea Sălăuței despărțitoare de munți, Năsăud, Bistrița, extrapolate la întreaga glie străbună românească, reîntregită acum un secol, din care au „ciupit” și continuă să și manifeste această tendință rapace vecinii noștri estici și vestici, chiar sudici.

Foarte bine i caracterizează ivirea autoarei în câmpul liricii nonagenara Virginia Brănescu: „A țâșnit ca din pământ / Cu merinde din cuvânt / Și o ține așa, întruna, / Nu i s a ruginit struna!” (Albumul, 2017).

De la debutul publicistic din anul 2012, în Almanahul Societății cultural științifice „Virtus Romana Rediviva” din Cluj Napoca, Rodica Fercana nu numai că și a găsit pseudonimul literar potrivit (a pus la loc „ic” ul în interiorul prenumelui Roda, adoptat inițial, mult prea slavizat), dar a și confirmat trendul evolutiv (poate fi și involutiv), înscriindu și numele pe lista „marcatorilor” din țară și străinătate. Toți românii, ne place să credem, sunt patrioți, însă cum ne manifestăm sentimentul este diferit, artistului stându i la îndemână cuvântul, sunetul, penelul sau dalta, modul cum le mânuim determinând „meșteșugul” de a ți manifesta patriotismul.

Cinci sunt compartimentele cărții: 1.Cântul gliei; 2.Poeme pentru Țara Năsăudului; 3.Poezia de atitudine și reflexivă; 4.Cinstirea armatei țării; 5.Varia, mănunchi prefațat de Prof. Antonia Bodea și postfațat de însăși autoarea, prin reperele biografice etalate și un grupaj selectiv de „opinii” asupra creațiilor sale.

Din primul compartiment reținem versurile prin care Rodica Fercana se definește pe sine într un trecut mai puțin sau mai mult îndepărtat: „Eram o verde frunză / Prinsă viguros de un ram” (Sub mantia poeziei), „Dar mai întâi, / picioarele mi s au prins în rădăcini / înfipte adânc în dacica glie, / iar vânturile care au bătut cu putere / m au mlădiat, / dar nu m au smuls!” (Eu și glia străbună). O poetică definiție îi conferă limbii române, această „regină întronată / În palat de suflet românesc”: „Ea este susur de izvor, / Hrănită dintr al vieții dor, / Din dor de acest pământ sfânt, / Din dor de neam cu al său cânt” (Limba noastră cea română). Stăruie, așadar, cuvântul dor specific românesc, intraductibil în alte limbi, care, vrem sau nu, derivă din latina populară (dolus

Același cuvânt afectiv îl asociază lui Eminescu și „luminii eminesciene”, care „etern” vor dăinui peste suflarea românească: „Și azi reverși ca un vulcan / Peste simțirea noastră, / Iubirea ta de neam / Strânsă n buchet... în glastră” (Dor de Eminescu), dar și bardului de la Hordou, pe Sălăuța, ce inima și a „pus o n palmă” pentru noi, însă „Eu sunt doar un fir de iarbă / Dintr un lung șirag de salbă, / Crescut din același suflet de neam, / Purtând același românesc hram” (Dor de Coșbuc, din al doilea compartiment). Să ne reamintim că venerabila Virginia Brănescuși a pus... „sufletul în palmă” (2008). Sigur, drumul este lung și greu mai ales dacă în capătul lui stau cei doi luceferi, Eminescu și Coșbuc, dar chiar și Goga sau Rebreanu – titan universal.

În general, în poezia patriotică a Rodicăi Fercana se insistă pe componenta dacică a poporului român; este ca și cum ai aprecia la o clădire doar fundația (substratul), mai puțin nivelul sau nivelurile ei (adstratul) și acoperișul (superstratul). Toate și au rolul lor, utilitatea lor în devenirea construcției ca atare. Abia din câteva versuri ale unei poezii pâlpâie adevărul: „Ginta latină a adus / Altoi ce a nmugurit treptat / Pe trunchi dac la fel de viguros / Rezistând vitregiilor ce au urmat”, din veac în veac, și care poartă titlul puțin în contradicție cu ceea ce știm de la Nicolae Drăganu, David Prodan, Dumitru Protase, Valeriu Șotropa: „Salve, Romuliparvanepos!” („Fii salutată mică nepoată a lui Romulus”, și nu anagrama Salve parveneposRomuli! din compartimentul cinci), acel salut al lui Iosif II (1765 1780 1790) din anul 1773, inspirat de Mr. Antonio Cosimelli, autorul Poëmation ului (Cluj, 1768).

Nostalgia o încearcă puternic pe Rodica Fercana atunci când talentul creator și l pune în slujba strămoșilor, moșilor și a părinților săi, atunci când evocă imaginea copilăriei, precum în poezia La scăldat din compartimentul cinci, o reușită parafrază versificată după „Amintirile...” lui Ion Creangă: „Apoi, tremurând, ne am strecurat / Prin mălai, pândind pe ulița din sat, / Să nu ne vadă vreun sătean / Cum goi goluți spre casă alergam”, căci „(...) de pe prund hainele au dispărut, / Luate de mame să ne nvețe minte / S ascultăm mai bine ale lor cuvinte”. Ori, când își amintește despre Iarba verde de acasă sau despre Ograda cu brazda de trifoi, aceasta încheindu se cu o jeluire: „Vai de tine, Românie, / Câți fii nu mai sunt ai tăi! / Nu te străduiești să fie / Bunăstare și cântec... în văi”. Telciului și telcenilor săi harnici, cu obiceiurile lor (Odă telcenilor, Cununa grâului, Stânașii, Truditorii, din compartimentul doi), le lasă, ca un „epitaf”, „harul slovelor” adus sieși de Providență!

Pline de sensibilitate artistică, șlefuită în versuri, ni se par poemele Rebotezul României și Ce avem? (din compartimentele unu și trei ale cărții), ambele premiate în Scoția, respectiv Japonia (2014). Primul „rebotează” România folosind succesiv expresive epitete particulare, ca apoi să le îngemăneze „într un singur și drag nume”, pe care l avem astăzi: chihlimbar sau ambră galbenă de glie, inimă de lemn ce temelie ești la case, aur de Apuseni scos din inima moților, sudoarea țăranului român, artă de meșteșugar, sarea pământului, poarta sărutului, muzică divină, invenție, proză sau poezie, straie înflorate, călușar, bărbunc, hore și plugușor, evident, în concepția poetei, toate provenind de la străbunii noștri daci. Ceea ce este chiar greu de acceptat în totalitate, mai ales că Ținutul Năsăudului și al Bistriței se afla pe limes ul nordic al Daciei Romane, sprijinit pe castrele și turnurile de apărare Cășeiu, Ilișua, Zagra, Năsăud, Livezile, Monor, Brâncovenești, cu influență mult dincolo de acest confiniu.

Întrebării retorice Ce avem?, îi răspunde într un mod realist, nelipsit însă de fiorul patriotic: avem uși închise la care degeaba bat tinerii noștri în speranța slujbelor; avem cimitire ce strâng în chingi sânge nevinovat; avem drumuri pavate cu suferințele noastre; avem tăcerea atâtor neîmpliniri; avem, încă, speranța trezirii din acest marasm! Este mișcată apoi de Tânguirea muntelui despuiat de vegetație, „Acum, când cioturi negre se lățesc / Și trupul mi l nenorocesc” (compartimentul doi), revine asupra Destinelor frânte ale tinerilor, care ajung să emigreze (compartimentul trei), ai căror copii de mai târziu o să întrebe „(...) cu obstinație: / Noi n avem străbuni / De comemorat la «Luminație»?” (Unde i „brațul țării?”, Ibid.), mlădiind într un final limbajul poetic în semnalul de alarmă: „Trezește te, Românie, din letargic(ul) somn, / Din neputința ce tot îmbraci de o vreme” (Ibid.)

Un fir roșu străbate volumul de poezii al Rodicăi Fercana desfășurat de pe ghemul nostalgiei față de românii de peste Prut, dar nu numai. E o poveste istorică întreagă începând cu 16/28 mai 1812, când un Tratat ruso turc de la București a pecetluit soarta acelor români. Turcia, ca putere suzerană în raport cu Țările Române, a fost „pedepsită” astfel pentru că fusese de partea lui Napoleon Bonaparte, viitorul agresor al Rusiei; un Tratat de pace franco turc din 1802, care normalizase relațiile politico economice dintre cele două puteri, îndelungatul Război ruso turc (1806 1812), cu participarea franceză împotriva Rusiei în anul 1807, când aceasta este învinsă, toate au concurat și la alianța franco austriacă împotriva Rusiei din 14 martie 1812 și la campania franceză declanșată în 24 iunie. Basarabia avea în 1812, la anexarea de către Rusia, un procent de 87% români, pentru ca la sfârșitul secolului (1897) ponderea să scadă la 47,6%, în favoarea ucrainenilor (19,6%), evreilor (11,8%) și a rușilor (8%). Privind Bucovina, anexată de Austria în urma Acordului austro turc din 7 mai 1775, administrată civil și militar de către generalul de brigadă Carol Enzenberg (1777 1786), fost comandant al Regimentului II de graniță năsăudean (1764 1777) în grad de colonel, evocat în Poëmation, românii dețineau 61% din populație, față de 33% ruteni (ucraineni), pentru ca în anul 1910 procentele să fie distribuite astfel: ruteni – 38,4%, români – 34,4%, germani și evrei – 21,2%. Într o Notă ultimativă din 26 iunie 1940 adresată României de către Rusia, Basarabia și Bucovina de Nord (cu Cernăuțiul capitală) vor intra în componența acesteia, după care sudul Basarabiei (Bugeacul) și Bucovina de Nord vor fi alipite Ucrainei sovietice, primind „în schimb” Transnistria (cu orașul principal Tiraspol), care nu e a noastră, luând naștere în acest fel R.S.S. Moldovenească (2 august 1940). Cu cine să lupți, cu moldovenii filoruși și cu ucrainenii deposedați acum de Crimeea? Greu de realizat; rămâne speranța și militantismul românesc, acestuia poeta noastră subsumându i se.

De fapt ucrainenilor le și adresează Rodica Fercana mesajul său de compătimire: „Și inima ne doare rău / Când vecinii o duc greu; / N am vrea să fim în pielea lor, (...) Dar, poate, după asemenea necaz, / Nu vor da românilor alte palme pe obraz / Și la masa de negocieri / Veni va la matcă Bucovina, a lor doar de «ieri»” (Ne doare inima, compartimentul trei). Căci adevărul este mai presus decât prietenia sau stima pentru cineva, altfel spus, după Creangă și acesta după Terențiu Afer (Andria, 166 a. Chr.): „Milă mi e de tine, dar de mine mi se rupe inima de milă ce mi este”. Poezia De ce dormi, frumoasă Basarabie? (Ibid.) este un îndemn la meditație, la ce a fost în 27 martie / 9 aprilie 1918: „Pe vast pătul de spini, / Așa găsești tu somnul lin? / (...) Visează! (...) / Cum, odată, luata i puteri dumnezeiești / Și venit ai la România s o întregești!”. Așa ciuntită, fără ieșire la Marea Neagră, cu Cetatea Albă (Akkerman) și ea la Ucraina, sau la Gurile Dunării!? Ca să nu mai vorbim despre Hotinul și Cernăuțiul Bucovinei de Nord! Toate cetăți ale lui Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș...

Compartimentul dedicat Armatei Țării culminează cu evocările generalului Ion Dragalina (1860 1916), eroul și martirul de la Jiu, care „Din lumi astrale ți ai văzut gândul împlinit,/ Al unui neam ce visul nu și l frânge, / (...) Pentru care s a vărsat ades potop de sânge” (În panteonulveșniciei); generalului erou Grigore Bălan (1896 1944) din Blăjenii de Sus (Bistrița Năsăud), comandant al Diviziei 1 Munte, căzut pentru eliberarea Transilvaniei de sub fasciști, căruia, în localitatea natală, i a fost ridicat un bust (29 iunie 2016): „Tu, primul general care pleca / La cer, luptând pentru acest meleag. / Aici, pe pământul străbunilor, / Bustul tău sculptat e mângâiat / De priviri calde ale românilor / Și înconjurat de Ardealul eliberat!” (Suprema jertfă); mareșalului Ion Antonescu (1882 1946), judecat de Tribunalul Poporului, condamnat la moarte și executat, pentru „vina” că a trecut Prutul și nu s a oprit la Nistru; mesajul din finalul poemului Revigorarea conștiinței naționale este unul patriotic: „Români, reabilitați pe Antonescu mareșal, / El să stea la loc de cinste pe înalt piedestal!”, care l așteaptă cam de multișor, de exemplu, la Cluj Napoca, pe Str. Primăverii (fostă „Mareșal Ion Antonescu”)...

Un regret transpare din poezia de a dreptul metaforică Tulpini de poeme, din ultimul compartiment, pe care o considerăm deosebit de realizată artistic, din perspectiva opticii poetice: „Abia târziu / Mi au înfrunzit cuvintele n copaci / Și s au prins în verde ram versurile”; Nostalgia copilăriei (compartimentul doi) este o la fel de tulburătoare aducere aminte a salcâmului moromețian: „Salcâm înflorit, / Atâția ani / Zilele mi ai aromat / (...)”, ale cărui flori albe în ciorchine „(...) se ofileau, / Ca viața trecătoare; / Parfumul și l eliberau / Din prea strânsa îmbrățișare”.

Poezia Rodicăi Fercana mustește de romantism, clasicism, modernism, dar nu în vers alb, stăpânind arta poetică, arta cuvintelor rimate și ritmate în strofe și acestea în... poezie. Bine zice un „critic literar” prietenos, că poezia sa este o „simfonie a vântului care șuieră peste Dealurile Telciului”, „este curată ca apa Sălăuței” (când nu se produce „zaiul”!), „este pură ca aerul care vine din Munții Țibleșului și ai Rodnei”, însă ce ne facem cu etimologia sau semantica unor cuvinte folosite inadecvat?! Câteva exemple sunt ilustrative în acest sens: „letargic somn”, expresie ușor pleonastică, dacă avem în vedere că somn = letargie; „nojița” este gaura opincii prin care se trece curelușa sau sfoara, șiretul pentru a lega obiala de picior, făcută cu potricala (toate de origine slavă; dacii aveau „nojițe” bulgărești la opinci!); locuitorii din Blăjenii de Sus și de Jos niciodată nu și au zis „blăjenari”, ci „brășfăleni” sau „brășfăluani”, căci denumirile celor două localități erau Brașfalăul de Sus și de Jos (până la 25 septembrie 1925).

Cele zece volume publicate până în prezent, de la debutul editorial cu Brazda de cuvinte (Edit. Karuna, Bistrița 2013) și până la acesta, Din drag de neam și glie,poezia, dar și proza Rodicăi Fercana atestă o pregnantă dragoste față de poezie și cuvântul meșteșugit în proza scurtă, dând dovadă de o sensibilitate artistică aparte, a sa creație literară înscriindu se în peisajul contemporan al valorilor umane. Este suficient să reziste în timp doar câteva încercări poetice și tot vom fi satisfăcuți de motivul dorului „de neam și glie”, îmbrăcat în haina spirituală a unui „adevăr sublim”.

Întreaga sa creație este un „decalog” pe care și l face cadou în primul rând sieși, la împlinirea frumoasei vârste de 75 de ani, la 27 octombrie 2018, în preajma Centenarului Marii Uniri.

Cu acest prilej, enumerăm titlurile cărților Rodicăi Fercana, unele dintre volume bucurându se și de ediții în limbile engleză, franceză, germană și albaneză, de premii naționale și internaționale:

1. Brazda de cuvinte (Edit. Karuna, Bistrița 2013);

2. La porțile gândului (Edit. Karuna, Bistrița 2014, premiată III la Dundee Scoția);

3. At thegates of thought(Idem, ed. în lb. engleză, premiată special la Fukuoka Japonia);

4. Vârtejul vieții (Edit. Karuna, Bistrița 2014, premiată III la Oslo Norvegia);

5. Vino lângă mine! (ed. bilingvă română albaneză, Amanda Edit. Verlag, București 2016);

6. Două povestiri (Tipo Moldova, Iași 2016, proza „Cica” premiată I de revista „Dor de Dor” din Călărași);

7. Iubirea ca nostalgie (ed. bilingvă română engleză, Edit. Karuna, Cluj Napoca 2016, răspândită la Seul Coreea de Sud);

8. Sub mantia poeziei (ed. bilingvă română germană, Edit. Karuna, Cluj Napoca 2016, răspândită la Leipzig Germania);

9. Călător în timp (ed. bilingvă română franceză, Edit. Karuna, Cluj Napoca 2016);

10. Din drag de neam și glie (Edit. Ecou Transilvan, Cluj Napoca 2017, premiată II de revista „Dor de Dor” din Călărași).

Sincere felicitări! La mulți ani!