Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj
De centenar nu am răspunsuri, doar întrebări…
Zorin Diaconescu
Image
descarcare.jpg

E noapte, iarna întârzie iar gândurile zboară ca niște vrăbiuțe

– centenarul –– centenarul –– centenarul –– centenarul –

o ștampilă aplicată peste tot, un logo, un bostan cioplit al mândriei

care nu e niciodată obosită,

în jurul bostanului se învârt întrebările:

Ce am făcut noi să-i merităm pe cei

care acum o sută de ani ne-au lăsat această mostenire?

N-ar trebui, pentru o clipă doar, să coborâm privirea și să roșim,

dacă mai suntem în stare de așa ceva?

N-ar trebui, printre discursuri solemne, diplome și medalii

să le cerem timid scuze lor, celor care mai cunoșteau sacrificiul?

Oare am salva în felul acesta o parte din obrazul pierdut?

Sau totul este suficient și postmodern,

doar am învățat să tolerăm ambiguitatea?