Deţinuţi, în vizită la Mănăstirea Strâmba și Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstice „Sfinții Ioachim și Ana” Cușma
Image
pen.jpg

Miercuri, 19 decembrie 2018, un grup de persoane condamnate, custodiate de Penitenciarul Bistriţa, a vizitat Mănăstirea Strâmba și Centrul Rezidențial pentru Persoane Vârstice „Sfinții Ioachim și Ana” Cușma. Deţinuţii sunt membrii ai “Corului de Colindători” și au interpretat mai multe colinde cu ocazia vizitelor.

Pentru sprijinirea persoanelor aflate în dificultate, persoanele private de libertate au donat o parte din rația de alimente Asociației Filantropia Ortodoxă Filiala Bistrița.

Activitățile au fost organizate de Serviciul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială al Penitenciarului Bistrița în cadrul programului special de sărbători şi a avut ca scop restabilirea relațiilor penitenciar-comunitate și încurajarea deținuților în redobândirea încrederii în propria persoană și îmbunătățirea imaginii de sine pentru o mai bună reinserție în societate.

Comisar de penitenciare Cosmin PĂRĂUAN

Purtător de cuvânt

PENITENCIARUL BISTRIŢA