Vezi care e starea de sănătate a celor 7 copii și a mamei lor, ajunşi la Spitalul Județean în urma intoxicării cu monoxid de carbon
Image
80d86a90122b14c7d22351a1e4fedca9xl.jpg

Starea de sănătate a celor 7 copii din localitatea Tărpiu (1 băiat de 11 ani si 6 fete cu vârste de 3, 7, 9, 13, 15, 16 ani) și a mamei lor, care au ajuns în noaptea de sâmbătă spre duminică în Serviciul de Urgență Pediatrie al Spitalului Județean de Urgență Bistrița în urma intoxicării cu monoxid de carbon, este stabilă. Numai trei dintre copii și mama prezentau cefalee și amețeli. Nici copiii, nici mama nu au necesitat manevre de terapie intensivă, au primit oxigen și au rămas internați în Secția Pediatrie pentru supraveghere medicală.

La Unitatea de Primiri Urgențe a ajuns sâmbătă seara și o femeie în vârstă de 77 ani din Prundu Bârgăului, cu arsuri de gradul II pe aproximativ 15% din suprafata corpului (pe spate) și intoxicată cu fum. A rămas internată la Sectia Anestezie-Terapie Intensivă (Chirurgie generală), conștientă și cooperantă, sub supraveghere, tratament și continuarea investigațiilor medicale.

Camelia Strungari,

Purtător de cuvânt

Spitalul Județean de Urgență Bistrița