Camelia Tabără: În două luni ne aşteaptă redimensionarea următorului an şcolar
Image
tabara1.jpg

Rep.: - Învăţământul dual?...

Camelia Tabără: - Avem învăţământ dual din acest an. Am fost la Târlişua la deschiderea noului an şcolar şi am fost plăcut impresionată de faptul că au fost doi reprezentanţi ai patronatului, firma Megatitan, care este extrem de interesată de acest parteneriat, din ceea mi s-a spus, firma îşi măreşte cifra de afaceri şi numărul de angajaţi de la an la an, are o colaborare excelentă cu Târlişua. Încă de când am intrat în inspectorat mi s-a părut mai important să încercăm să întărim liceele tradiţionale şi toţi aceşti sateliţi pe care i-am avut la ţară încet-încet să dispară. Cei de la Comelf mi-au spus că au nevoie de aceşti copii, aceşti copii sunt învăţaţi să lucreze şi pot deveni muncitori foarte buni. Directorul de la Târlişua ştie foarte bine să managerieze şcoala, elevilor li se asigură transportul, li se asigură o masă caldă, în fiecare an se face clasa profesională. Şi reprezentanţii firmei Megatitan erau extrem de încântaţi, firma având sediul la Beclean, mult mai aproape de Târlişua. Cu siguranţă, va fi un parteneriat de pe urma căruia vor câştiga ambii parteneri.

Rep.: - De la Târlişua aţi mers la Căianu Mic, un liceu renovat, foarte frumos. Vă rog să ne spuneţi dacă contează şi existenţa profilului?

Camelia Tabără: - Eu am încercat să fac analize cât mai complete tocmai pentru că ştiu că în două luni ne aşteaptă redimensionarea următorului an şcolar. Deja am primit Ordinul de ministru care structurează reţeaua, iar atunci când ajustăm cifrele de şcolarizare trebuie să avem argumente. Noi croim la modul general şi fiecare şcoală trebuie să-şi regăsească oferta. Recomandarea este ca aproximativ 40% să fie filieră teoretică şi vocaţională. Şcolile profesionale, anul viitor, vor ajunge undeva la 40%, iar restul de 20% vor fi liceele tehnologice. Bineînţeles că am făcut o analiză şi pe şcoli să vedem care sunt profilurile cele mai solicitate, pe aceeaşi specializare care sunt mediile cele mai mari şi am spus ce nu mi-a plăcut, am transmis şi vom continua discuţia în forurile noastre interne. De exemplu, la mate-info, specializarea cea mai căutată, la Colegiul Naţional „George Coşbuc”, la a doua clasă, se intră cu nota 5,71. Dar această medie nu este de matematică-informatică, adică, se va pune problema să nu dăm două clase la „George Coşbuc”, cu atât mai mult, am fost extrem de nemulţumiţi când am constatat că, din cele două clase, nu şi-au dat toţi elevii atestatul de informatică. Dar, făcând statistic comparative, imediat îţi dai seama unde „este aţa cea mai subţire” şi acolo trebuie cel puţin să atenţionăm să se regleze intern lucrurile, pentru că îţi sare în ochi că ceva nu este în regulă.