Actualitate
Av. Diana Morar, preşedintele Organizaţiei Femeilor Liberale din Bistriţa-Năsăud, a adresat mulţumiri tuturor bistriţenilor care l-au votat pe Klaus Iohannis în primul tur al alegerilor prezidenţiale şi care au încredere în PNL.
„Îi rog să-şi păstreze acelaşi grad de vigilenţă şi aceeaşi responsabilitate şi să se prezinte şi în turul doi la vot, duminică, 24 noiembrie. Chiar dacă preşedintele Klaus Iohannis porneşte la drum cu un avantaj absolut, este nevoie de o legitimitate puternică a electoratului de dreapta. Acest lucru se poate manifesta prin faptul că cei care înţeleg că România este stat membru al UE şi trebuie să meargă mai departe cu aceste politici publice şi politici externe, să vină la vot şi să-l voteze pe Klaus Iohannis”, a declarat Diana Morar.
În context, aceasta a făcut referiri şi la modul de organizare a alegerilor în judeţul nostru, reclamând faptul că nu toate cererile făcute de pacienţii Spitalului Judeţean de Urgenţă au ajuns spre validare la secţia de votare 39. „La nivel judeţean nu au fost chestiuni care să fie de maniera excepţionalului, însă am sesizat o chestiune la nivelul municipiului Bistriţa, respectiv la secţia 39 unde este arondat SJU Bistriţa. A existat situaţia în care nu toate cererile formulate de către pacienţii internaţi în secţiile spitalului să ajungă pe masa secţiei de vot, să fie supuse validării pentru ca urna mobilă să poată ajunge şi la pacienţii respectivi. (...) O parte din cereri au ajuns, însă o parte nu au ajuns. (...) Este vorba despre un salon de pe secţia de Chirurgie, au completat cererile pentru ca urna mobilă să se deplaseze şi la ei, însă cererile nu au ajuns în secţia de vot”, a explicat Diana Morar, solicitând mai multă grijă din partea managementului spitalului pentru turul doi. Mai mult, aceasta a menţionat că pe viitor trebuie luat în calcul faptul ca şi personalul medical să poată vota, dat fiind faptul că sunt gărzi, propunând amenajarea unei secţii de votare în incinta spitalului.