Actualitate
Bistriţeni, de toate vârstele, iubitori ai sporturilor de iarnă, au vebit, încă din prima zi, la Pârtia Cocoş, odată cu deschiderea oficială a sezonului. Prcatic, după ce vinerea trecută a fost pus în funcțiune teleschiul, astăzi a fost pusă în mișcare și instalația d etransport cu telescaunul. Primarul Ovidiu Crețu a fost printre primii care au probat condițiile.
„Pârtia este un pic tare, îngheţată, dar este la nivelul oricărei pârtii din străinătate. Alunecă bine schiurile, zăpada este bună. Aşteptăm vreme friguroasă, dar speranţa mare este să nu plouă. Dacă nu plouă, avem şanse să schiem mult, o lună, o lună şi ceva. Dacă vor mai fi nopţi friguroase, vom face în continuare zăpadă. Vom urmări să achiziţionăm acele completări de pompe şi tunuri, ca să putem face zăpada în 4-5 zile, nu în două săptămâni.
Îi invităm pe bistriţeni la schi, la aer. Astăzi va merge şi nocturna, în zilele de weekend nu se va schia pe nocturnă, invităm pe schiori să vină de la ora 9 până la ora 16. În zilele lucrătoare, va funcţiona nocturna, şi în funcţie de cât va fi de solicitată pârtia, vom adapta programul”, a declarat Ovidiu Creţu.
Pentru data de 8 februarie este programată cea de-a doua ediţie a Cupei Ticu Steff, Primăria Bistriţa fiind alături de Asociaţia Pro Universitaria şi Asociaţia Ticu Steff Pro Schi Alpin.