Actualitate
Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, proiectele pe care liberalii le consideră prioritare pentru municipiul Bistriţa. Acesta a dorit să transmită un mesaj către bistriţeni pe ce ar vrea să cheltuie banii veniţi de la nivel guvernamental şi prin atragerea fondurilor europene o viitoare administraţie liberală.
„Vom demara un proiect de reabilitare a infrastructurii stradale şi pietonale, cuprinzând îngroparea reţelei electrice, de internet şi tv şi realizarea unui sistem corespunzător pentru preluarea apelor pluviale. Vom asfalta drumurile de pământ, cu îngroparea infratsructurii aeriene. Vom demara proiectul de realizare în intravilanul municipiului a unei noi şosele pe lângă calea ferată, cu perspectiva unei axe de transport Sărata-Unirea. Vom identifica soluţii concrete pentru suplimentarea locurilor de parcare (...). Vom realiza o piaţă agro-alimentară închisă, cu temperatură controlată şi vom pune capăt comerţului medival la tarabă. Vom construi un complex modern de creşă şi grădiniţă, cel mai probabil pe locul actualei grădiniţe din Parcul municipal. Vom extinde Parcul municipal peste râul Bistriţa prin transformarea unei porţiuni din Pădurea Codrişor în parc, proiect vechi, necesar dar abandonat. Vom identifica soluţia juridică şi financiară pentru preluarea Stadionului „Jean Pădureanu” în vederea reabilitării acestuia şi a relansării fenomenului fotbalistic”, a precizat Turc.
Un proiect de suflet al liderului liberal îl reprezintă cel de extindere a oraşului în zona Cocoş, prin realizarea unui Plan Urbanistic Integrat şi viabilizarea terenului în vederea concesionării unor locuri de case pentru bistriţeni, indiferent de vârstă.
„Nu mă supăr deloc, dimpotrivă, dacă cei din administraţia PSD, chiar înainte de a pleca din Primărie vom plagia câte ceva din acest proiect necesar cu adevărat pentru Bistriţa”, a adăugat Ioan Turc.
În context, acesta a criticat administraţia PSD, considerând că cele trei mandate au fost un eşec.
„Observa faptul că nici măcar cu câteva luni înainte de a pleca acasă administraţia PSD din Primăria Bistriţa nu renunţă la minciună. Pesediştii din Primărie încearcă în continuare să-i mintă pe oameni, vânzându-le iluzia unui Aquapark pentru care nu există finanţare, alta decât bugetul local şi nu spun de unde ar putea alimenta o asemenea investiţie. Există în România, în Transilvania investiţii noi, în Aquapark-uri, cel mai bun exemplă este cel de la Oradea, acolo unde Ilie Bolojan a realizat un Aquapark magnific, dar sunt absolut convins că administraţia PSD nu are capacitatea de a gestiona un asemenea proiect. Tot ce pot să facă e să mintă. Pe execuţia bugetului acestui an propun trei milioane lei pentru această investiţie de peste 35 milioane lei, cât să-i ia faţa. În acest fel, construcţia ar dura cam 12 ani. (...). Îi spun lui Radu Moldovan care văd că încearcă un fel de recunoaştere a eşecului, că nu doar pârtia de schi reprezintă o gafă monumentală şi un eşec al administraţiei PSD ci toate cele trei mandate ale PSD în Primărie sunt compromise”, a declarat Turc.