Autorităţile din Maieru le recomandă celor care au intrat în contact cu familiile persoanelor confirmate cu Covid -19 să se autoizoleze
Image
covid-19-e1584042481862.jpg

Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă Maieru a adoptat, marţi, 7 aprilie, o hotărâre privind aprobarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi combatere a noului coronavirus.

         În hotărârea semnată de primarul Vasile Borş, preşedintele CLSU Maieru, articolul 1 prevede „recomandarea către toţi cetăţenii care au intrat încontact cu familiile celor depistaţi pozitiv cu virusul COVID-19 să se autoizoleze 14 zile şi să anunţe de urgenţă medicul de familie, Direcţia de Sănătate Publică Bistriţa-Năsăud şi autorităţile locale”. 

         De asemenea, CLSU Maieru a sesizat DSP BN, Instituţia Prefectului şi ISU cu privire la efectuarea unei anchete epidemiologice în regim de urgenţă datorită persoanelor depistate pozitiv cu Covid-19.

         Hotărârea prevede ca toate persoanele care intră în magazine săpoarte mască şi mănuşi, iar agenţii economici din domeniul  alimentaţieipublice să facă periodic dezinfecţie şi să evite aglomeraţiile de persoane.