Actualitate
Comunitatea din Milaş este îndoliată, odată cu trecerea la cele veşnice a fostului secretar al comunei, IOAN ABRUDAN, cel care şi-a dedicat întreaga carieră în slujba oamenilor.
Activitatea profesională a început-o la Şopteriu, ca profesor de matematică, iar în 1984 a venit la Şcoala Generală din Milaş ca profesor de fizică şi chimie.
A activat timp de 30 de ani, din aprilie 1990 până în ianuarie 2020, în cadrul administraţiei publice locale din Milaş, completându-şi studiile cu cele de drept administrativ.
În 2017, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, i-a acordat, în cadru festiv, Diploma de excelenţă în semn de recunoaştere pentru activităţi deosebite.
Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul drepţilor, iar familiei să-i dea mângâiere pentru a trece peste aceste momente grele.
Odihnă veşnică!