Prin reacția pe care a avut o președintele României Klaus Werner Iohannis, la enclavizarea României și-a câștigat un loc cu totul aparte pe tabla politică a valorilor românești din ultimii 30 de ani. Președintele a explicat cu subiect și predicat, cum se zice, că atâta timp cât va fi în fruntea statului, nu se va produce enclavizarea țării, acordarea de autonomie pe criterii etnice clamatului Ținut Secuiesc.

Amintim că Ținutul Secuiesc a fost desființat de Ungaria, la 1876, urmare a restructurării administrative. Compasiune pentru secuii măcelăriți de austrieci la 1764, la Siculeni, ca și năsăudenii noștri. Este de adus aminte că Regiunea Mureș Autonomă Maghiară, impusă de sovietici țării noastre, a fost o brută imitație comunistă a tipului de administrație moscovită a uriașei țări de la răsărit care cuprindea zeci de popoare.

Ridicarea unei structuri autonome în mijlocul României ar fi de natură să genereze alte genuri de tensiuni politice în această zonă a Uniunii Europene. Oricine âși dă seama că acordarea autonomiei pe criterii etnice nu ar fi punctul terminus al demersurilor politice pe care le reclamă liderii comunității, deja îngrădită în tiparele naționaliste ale unui trecut îndepărtat. Exemplul pitarului din Asia, venit să lucreze în secuime, a lăsat Europa mirată de standardul primitiv de drepturi individuale aplicat în acest secol, în comunitatea care trăiește mult în trecut.

S-a spus deja că, intervenția Președintelui a fost post-factum, adică după exercitarea votului în Senat. Este adevărat, dar președintele Camerei Deputaților, domnul Ciolacu s-a scuzat că nu a știut despre trecerea tacită a proiectului acordării autonomiei. Fie îngăduită întrebarea: dacă președintele Camerei nu poartă grijile țării în ceea ce privește legislația, cine să le poarte și, pentru ce își ia salarul domnia sa? Apreciem justețea cu care l-a sancționat fostul prim-ministru, doamna Viorica Dăncilă: demisia! Ar fi cea mai onorabilă ieșire din scena politică a lui Ciolacu.

Reacția atât de viguroasă a președintelui Iohannis dă de pământ cu trădarea ca metodă de lucru a clasei politice românești, începând de la Iliescu și venind până în zilele noastre. Cauza metodei este dorința menținerii la putere, cu toată incapacitatea găsirii de soluții pentru problemele țării, înstrăinarea resurselor naționale, lipsa unui program de dezvoltare și ajungerea României în situația de a nu-și putea asigura producerea de mijloace de viață pentru populația de acum, obligată la munci agricole și în vreme de pandemie.

Președintele României este cel mai informat om al țării, și, se vede, al doilea mandat i se potrivește de minune. Nu există îndoieli că nu este stăpân pe ceea ce spune. De ce a ieșit atât de preocupat după vestea dată de Ciolacu? Pentru că are, conform Constituției, în pază, țara, și politica, pașilor mărunți a UDMR poate corupe în detrimentul unității naționale. Ne dăm seama că bunul nume al sașilor din Transilvania ar fi pe veci maculat de enclavizarea României sub președintele Iohannis.

Corul ,,știutorilor” a atacat, ,,belicoassa forte”, interpretată de Ciolacu, Hunor, Tăriceanu, Dinescu, atât de vocali. Hunor - tonul prea dur care incită la ură! De unde ură, între cine și cine? Oamenii simpli nu au probleme în a trăi împreună decât atunci când sunt încărcați de clasa politică cu ,,electricitate” electorală. În rest, Doamne-ajută! Domnul Tăriceanu parcă se gândește la suspendarea președintelui; bine-ar fi să ne spună, cât de târziu, cum și-a permis ca premier, să dea Ungariei averea Fundației Gojdu care era a Bisericii și nu a statului român. Domnul Dinescu, dacă pune mai mult enibahar pe fasole sau mută accentul pe alt picior metric în vers, nu păgubește prea mult, dar ca boier-bucătar, să taie și adevărul politic pe lângă cel folcloric, parcă îi depășește orele nu competențele. Chit că, Mambo-Siria lungește prea mult melodiile! Apoi, dacă înainte de 1918, românii nu aveau voie să intre în Sibiu, nu este vina preşedintelui României de acum, ci a rânduielilor politice ,,Unio Trium Nationum” la care nu avea cum să ia parte.

Se speră că dintre nelegiuirile clasei politice și justiției, prin care averile optanților au fost retrocedate, după ce posesorii au fost despăgubiți cu peste o sută tone de aur, marile fraude să fie luate la purecat. Peste 40% din fondul funciar transilvan a fost mânărit, fraudat și demersurile pentru dreptatea statului român pe care le face Ioan Săbău Pop, profesor la Universitatea „Petru Maior” din Târgu Mureş, membru al Curţii Internaţionale de Arbitraj Comercial, se lovesc de nepăsarea autorităților ca de un zid. Acest semnal al dreptății pentru România îl poate da numai președintele Iohannis care a arătat că îi pasă de țară și o iubește chiar dacă nu face declarații la orice pas.

Comparația rapidă a unora cu Vadim pare mai degrabă expresia minților clișeizate care reacționează ca în experimentul medicului Pavlov; președintele Iohannis este rațional, calculat, iar Vadim, artist, era vulcanic, stăpânit de umori.

Cine nu cunoaște întreaga activitate antiromânească a Ungariei după Trianon, sumele colosale plătite pentru propagandă în toată lumea și declarațiile maghiare dinainte de Centenarul Unirii Românilor? Dar faptul că după Marko Bela, UDMR are urechea la, firul scurt” al premierului maghiar de la Budapesta? Culmea este că, de la începutul activității sale UDMR și-a precizat, țintele” și, ,,știutorii” români, cozile de topor, găsesc să-l atace tot pe președintele Iohannis prefăcându-se că nu se întâmplă nimic, ori jocul Budapestei în UE este cunoscut. Să fim bine înțeleși, acest text nu este nici cu o iota împotriva comunității frățești maghiare din Transilvania, ci a jocurilor făcute de clasa politică din România.

În orice caz, poziția președintelui Iohannis se speră a fi borna începutului dreptății pentru statul român, a unui curent reformator de așezare a lucrurilor în matca normalității. Mai mult decât multe, România are președinte, un om politic curajos, responsabil și prin ceea ce a spus, a intrat în istoria țării în sensul cel bun. Faptul remarcabil al președintelui Iohannis este dătător de speranțe pentru o schimbare benefică în rânduielile țării, numai că trbuie susținut în promovarea dreptății pentru România, pentru statul socotit slab, de unii.