Actualitate
Update: Bărbatul a fost identificat de poliţişti. Are 53 de ani, era din Tureac şi era cioban la o stână din apropiere. Nu au fost găsite urme de violenţă.
Un bărbat, aparent în vârstă fe 45-50 de ani, a fost găsit înecat în râul Şieu, la Sărăţel, în zona podului de pe DN 15A. Acesta a fost scos din râu de apelant. S-a alocat un echipaj EMU-M de la SAJ-BN.
Bărbatul prezenta semne ale morţii biologice instalate, nu s -au impus măsuri de resuscitare cardio-respiratorie.
"Astăzi, în jurul orei 14.00, a fost sesizat prin 112 faptul că, pe raza localității Sărățel, în albia râului Șieu, a fost găsit cadavrul unui bărbat.
La fața locului efectuează cercetări polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale și Criminalistic pentru stabilirea identității acestuia și a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul", a precizat Inspectoratul de Politie Judetean.
Cadavrul bărbatului va fi preluat de Serviciul Medicină Legală, urmând a fi efectuată necropsia în vederea stabilirii cauzei decesului.