Intrat-a o boală în lume,

fără obraz, fără nume.

Făptură e? Sau numai vânt e?

N-are nimenea grai s-o descânte.

Bolnav e omul, bolnavă piatra,

se stinge pomul, se sfarmă vatra.

Negrul argint, lutul jalnic şi grav

sunt aur scăzut şi bolnav.

Piezişe cad lacrimi din veac.

Invoc cu semne uitare şi leac.

(Din volumul „La cumpăna apelor”, 1933)