Actualitate
Asfalt nou pe străzile din Lechinţa, în cadrul unui proiect de modernizare a infrastructurii rutiere locale. Primarul Romeo Florian a postat o serie de imagini cu lucrările care se efectuează la reţeaua stradală şi care au schimbat faţa comunei, şi asta nu doar în centru, ci şi în satele componente. De altfel, şi la Ţigău au fost asfaltate drumurile de interes local cuprinse în proiect.
Investiţia în valoare de 7,2 milioane lei (1,52 milioane euro) este finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi cuprinde asfaltarea unei reţele de 8,5 kilometri de străzi din localităţile Lechinţa, Vermeş, Sângeorzu Nou şi Ţigău.
Dacă decontările vor fi făcute la timp de către Ministerul Dezvoltării, pentru lucrările deja efectuate, proiectul s-ar putea finaliza în această vară.
„Sper ca proiectul să-l încheiem în această vară, asta e în funcţie de modul în care vin banii de la Guvern”, ne-a precizat primarul Florian.