Actualitate
PSD a introdus inclusiv la presiunea unor lupi moraliști de la PNL, un amendament la Legea drepturilor copilului, absolut discriminatoriu și fără respectarea egalității de șanse!
Pentru inițiatorii amendamentului de marți, doar părinții pot face educație pentru sănătate, pot oferi informații necesare de educație sanitară și sexuală adaptate vârstelor pentru a recunoaște, a se apăra și a gestiona situații de abuzuri sexuale, trafic de minori, agresiuni, hărțuire sexuală, inclusiv în mediul online.
În mediile defavorizate apare legitim intrebarea: Care părinți? Cei aflați la muncă prin Europa? Mulți dintre acești părinți nu au timp sau nu au capacități pedagogice pentru a le explica propriilor copii informații legate de igienă personală și elemente de educație pentru prevenirea bolilor sexuale, a sarcinilor accidentale, a traficului de minori.
Am inițiat această modificare legislativă in 2019 , am convins tot spectrul politic să o voteze pe 10 martie, a fost promulgată în data de 3 aprilie. Motivul presiunilor e unul electoral. Asociații ultraconservatoare, de tip Coaliția pentru Familie, au profitat de o altă inițiativă, venită de la fostul guvern și aflată în circuit.
S-a dat din păcate o undă verde discriminării și restrângerii egalității de șanse în privința accesului la educație pentru sănătate, educație sexuală pentru prevenție, adaptată vârstelor!
Cu astfel de reprezentanți în Parlament abandonul școlar nu are cum să scadă și nici procentul de mame minore care ne-a propulsat campionii Europei.
Prof. Cristina Iurișniți,
Deputat USR în Parlamentul României
membru în Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport
președinte al Comisiei pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați