Deputatul Doina Pană: Dublarea alocaţiilor, stoparea sclaviei moderne şi oprirea vânzării terenurilor agricole pentru străini, 3 legi extrem de importante
Image
2.jpg

Deputatul Adriana Doina Pană considerăcp 3 dintre cele 16 legi votate miercuri sunt extrem de importante. Potrivit acesteia,PNLşi USR s-au opus adoptării acestor acte normative. 

"Dintre cele 16 legi votate astăzi în Parlament, toate importante, 3 le consider extrem de importante:

1. Am redat copiilor dreptul la locație dublată, respingând ordonanța Guvernului PNL de amânare a aplicării legii până la 1 august. Pentru cei care se lamentează că "de unde bani", menționez că am indicat și resursa bugetară și nu mă refer la cei 80 de miliarde lei imprumutați de Cîțu în 7 luni, fără să sprijine în vreun fel economia și fără niciun beneficiu pentru populație (!), ci la reducerea cheltuielilor pe care le fac ministerele Guvernului PNL la capitolul "Bunuri și Servicii".
Concret: În 2019, Guvernul PSD, cu 24 de ministere, avea alocată suma de 40 miliarde lei pentru "Bunuri și Servicii" iar în 2020, Guvernul PNL, cu doar 16 ministere, și-a alocat suma de 51 miliarde lei, cu 11 miliarde mai mult!!!
Pentru dublarea alocațiilor copiilor sunt necesari doar aprox 7,5 miliarde lei/an.
2. După doi ani de dezbateri în Parlament, am votat stoparea vânzării terenurilor agricole pentru străini! Aceștia pot achiziționa teren agricol abia după ce s-a epuizat dreptul de preemțiune pentru copropietari, familie, rude și tineri fermieri români.
Punctul de vedere al Guv PSD în 2018 a fost "pozitiv" iar cel al Guv PNL, în 2020, este "negativ"!
Mai mult, PNL și USR au anunțat că vor contesta legea la CCR!
3. Am votat, încă o dată, pentru stoparea  sclaviei moderne practicată de multinaționale!
Mai precis, am reexaminat, la cererea Președintelui României, și am revotat amendarea Codului muncii încât amenzile pe care le platesc patronii pentru depășirea orelor suplimentare prevăzute prin lege, să fie de 1500÷3000 de lei per angajat și nu 1500÷3000 de lei per total. Acum, președintele este obligat să promulge noua formă a legii!
Evident, PNL și USR s-au opus!
Ca de obicei, pentru tot ce este în favoarea românilor, PNL și USR se opun!", a transmis deputatul Doina Pană.