Actualitate
Şcoala Gimnazială „Artemiu Publi Alexi” Sângeorz Băi se poate mândri cu o medie de 10 la Evaluarea Naţională. Andreea Borgovan este absolventa care a reuşit să obţină nota maximă atât la matematică, cât şi la limba şi literatura română. Cu o singură medie de 9, undeva prin clasa a V-a, Andreea a absolvit ciclul gimnazial cu media 9,97.
Tatăl său, Ştefan Borgovan, ne-a descris-o drept un copil muncitor, modest, care îşi doreşte să se îndrepte spre profilul Matematică-informatică la un liceu din Cluj-Napoca, cel mai probabil la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă”. De altfel, Andreea se calificase şi pentru etapa judeţeană de matematică, fiind o prezenţă constantă la astfel de concursuri.
Părintele Paul Gavriloaie a ţinut să o felicite pe Andreea Borgovan menţionând că provine dintr-o familie foarte credincioasă, în care principiul credinței e cel dintâi în viața lor.
De altfel, tatăl său, prof. Ștefan Borgovan, e cel care coordonează lucrările de la şantierul noii biserici ortodoxe din staţiune.
O felicităm pe Andreea, pe profesorii care au pregătit-o şi îi dorim să-şi găsească drumul în viaţă!