Actualitate
Deputatul Daniel Suciu, candidat al Alianţei pentru Bistriţa-Năsăud la funcţia de primar al oraşului Sângeorz- Băi, anunţă proiectul care va dezvolta oraşul-staţiune.
„Am bătut palma cu Ioan Strugari, prietenul și vecinul nostru pentru un parc de aventură, sat de vacanță și telegondolă între orașul nostru și Parva. Ne bazăm pe Radu Moldovan și noi mereu facem ceea ce spunem! În 2016, mi-am dorit să vin acasă, la Sângeorz, din foarte multe motive. Unul dintre acestea este că suntem într-o gură de rai. Am de gând, alături de prietenul meu, Ioan Strugari, să facem ăntre Sângeorz-Băi şi Parva, un proiect cum nu s-a mai văzut în România. Mulţi m-au întrebat cu ce vin eu pentru Sângeorz şi care sunt ideile mele, proiectul meu.
În 2017, am pus într-o hotărâre de Guvern, pentru Sângeorz-Băi, două proiecte finanţate 90% - un parc de aventură şi un sat de vacanţă. Domnului primar nu i-au trebuit, pentru că avea alte gânduri. Dar acum e momentul să vă spun ce fac împreună cu prietenul şi vecinul nostru de la Parva, ce vom face împreună, în beneficiul tuturor locuitorilor şi din Sângeorz Băi şi din Parva. Cred că de peisajul acesta minunat trebuie să se bucure cât mai mulţi oameni. Vă anunţ că îmi voi folosi toate cunoştinţele la nivel european, la nivel naţional, toţi oamenii care pot influenţa lucrurile pentru a face împreună cu primarul comunei Parva o telegondolă de la Sângeorz-Băi la Parva, un parc de aventură, care să aibă povestea borcutului în prim plan, aici Ioan Strugari va face un sat de vacanţă şi această zonă, Sângeorzul nostru, va arăta cu totul şi cu totul altceva”, declară Daniel Suciu.
Acesta susţine că nu va intra în războaie inutile, pentru că trebuie să construiască la Sângeorz-Băi. „Noi suntem împreună pentru un proiect cum nu s-a mai văzut în România, şi atât eu cât şi Ioan Strugari garantăm pentru acest lucru. Nu uitaţi, întotdeauna alegerile noastre în viaţă ne definesc şi suntem ceea ce alegem. Am foarte mare încredere în voi”, spune Daniel Suciu.
Primarul Ioan Strugari de la Parva i-a urat succes lui Daniel Suciu, menţionând că aşteaptă „cu mare drag ca sângeorzenii să gândească pozitiv pentru zona aceasta, care este una superbă”, de unde poţi privi şi pe Dumnezeu în sus, dar şi frumuseţea peisajului.