Biciclist găsit inconștient, între Teaca și Ocnița! Bărbatul din Bistrița a decedat
Image
Astăzi, în jurul orei 11.00, a fost sesizat prin 112 faptul că pe drumul județean 173, între localitățile Teaca și Ocnița, o persoană a căzut și se află în stare de inconștiență.
Actualitate
La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat în vârstă de 68 de ani, din Bistrița, iar ca urmare a primelor verificări efectuate a reieșit faptul că acesta se deplasa pe bicicletă și, la un moment dat, s-ar fi dezechilibrat și a căzut pe acostament. Din păcate, bărbatul a decedat.
În cauză urmează a fi dispusă necropsia care va stabili cu exactitate cauza decesului.
Polițiștii Serviciului Rutier continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, se arată în informarea transmisă de IPJ BN.