Un bistriţean a căzut brusc, în parcarea unui hipermarket, pierzându-și cunoștința
Image
Jandarmii care se aflau în parcarea unui hipermarket din municipiu pe timpul unei acțiuni punctuale au reușit să acorde sprijin unui bărbat care trecând prin imediata apropiere a colegilor nostri, a căzut brusc, pierzându-și cunoștința. Imediat jandarmii l-au sprijinit, aducându-l în poziția de siguranţă și au solicitat o ambulanță la fața locului. La sosirea ambulanței, bărbatul de aproximativ 30 de ani, și-a revenit, dar cu toate acestea, echipajul medical a decis transportarea acestuia la spital, pentru ingrijiri de specialitate.
Actualitate
Îi urăm însănătoșire grabnică, pentru a ajunge cât mai repede în mijlocul familiei!