O veste tristă s-a abătut peste noi. ELVIRA BOTOŞ, doamna cântecului bistriţean, a plecat să colinde cu îngerii, alături de maestrul Corneliu Botoş ! Ei au fost emblemele Cununii de pe Someş.
Actualitate
"În această seară ne-a părăsit o personalitate remarcabilă a Culturii bistrițene: Doamna ELVIRA BOTOȘ. ARTIST și OM remarcabil, și-a dedicat întreaga viață pentru actul artistic de valoare. De foarte tânără a activat la Casa de Cultură din Bistrița, azi Palatul Culturii, însoțind la repețiții și în spectacole Ansamblul folcloric "Cununa de pe Somes", Ansamblul de dansuri maghiare, Teatrul de păpuși etc. A fost mentorul multor interpreți de folclor, romanțe și muzică ușoară, unii dintre ei ajungând nume de referință la nivel național. Pentru mine, am spus-o de multe ori în interviuri, a fost ca o a doua mamă, mama de la Bistrița. M-a îndrumat, m-a încurajat și mi-a dat încredere în mine ca interpret, iar dacă am reușit să ajung acolo unde mi-am dorit, o parte a reușitei mele i se datorează și Doamnei Elvira Botoș. Ieri înainte de a pleca cu Salvarea la Spital, am vorbit la telefon și am încurajat-o și am încercat să-i dau încredere că totul va fi bine. Dar acest coronavirus blestemat a fost nemilos. Recunoștință veșnică dragă Doamnă Elvira Botoș pentru tot ce m-ați învățat, pentru tot ceea ce ați făcut pentru Cultura bistrițeană, pentru OMUL și ARTISTUL deosebit ce ați fost. Bunul Dumnezeu să vă primească în LUMINA SA SFÂNTĂ, acolo unde vă așteaptă Domnul Cornel alături de care ați trăit o viață întreagă slujind amândoi valorile culturale ale Bistriței și Năsăudului, ale României. Odihnă veșnică și neuitare" este mesajul transmis de artistul Alexandru Pugna.
Cotidianul „Răsunetul” este alături de familie, în greaua încercare pricinuită de trecerea la cele veşnice a doamnei Elvira Botoş, cu care am avut o relaţie de colaborare şi prietenie aparte.
Bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în rândul drepţilor, iar familiei să îi dea mângăiere.