Actualitate
Av. Ştefania Stere, consilier municipal al PMP, depune astăzi două proiecte de hotărâre care să intre în dezbaterea Consiliului Local Bistriţa, care vizează infrastructura rutieră şi infrastructura educaţională.
Primul dintre acestea urmăreşte înfiinţarea a cinci creşe în şase grădiniţe în municipiul Bistriţa, inclusiv în localităţile componente, fie prin construcţia de imobile, fie prin reabilitarea unor spaţii deja existente. „Una dintre problemele foarte grave era lipsa creşelor şi a grădiniţelor, am discutat cu foarte multe mame. Nu sunt suficiente locuri în creşe şi grădiniţe, de aceea unele mame sunt nevoite să stea acasă iar altele să-şi ducă copiii la instituţii private, asta însemnând costuri foarte mari. Iniţiativa noastră este de a solicita construcţia a cinci creşe şi şase grădiniţe în Bistriţa şi localităţile componente. Înfiinţarea acestor creşe şi grădiniţe este esenţială pentru noi”, a punctat Ştefania Stere.
Un alt proiect de hotărâre depus face referire la asfaltarea străzii Morii din Unirea, pe care locuiesc aproximativ 200 de familii. „Unirea este strâns legată de Bistriţa, sunt multe străzi noi, foarte mulţi plătitori de impozite care nu beneficiază de condiţiile normale. Am venit cu un proiect de hotărâre de asfaltare a străzii Morii din Unirea, am fost la faţa locului de mai multe ori, am discutat cu oamenii, avem tabele, am făcut solicitări la Primăria Bistriţa. Ni s-a răspuns că sunt făcute studii, că ar putea fi prinse pe un viitor proiect”, a declarat av. Stere.
Consilierul local PNP a menţionat că proiectul prevede lucrări de asfaltare a părţii carosabile, trotuare, canalizarea pluvială şi iluminat public, care să fie realizate în 2021.