Deputatul Daniel Suciu, despre președintele României: Dispreț pentru poporul ce-l conduce și care nu merge zâmbind pe pârtie!
Image
media-161201191927364700.jpg

Deputatul social-democrat Daniel Suciu reclamă, într-o postare pe pagina sa de facebook, faptul că președintele României, Klaus Iohannis, a mers să schieze, la Păltiniș, la doar o zi după tragedia dela Institutul Matei Balș, în urma căreia au murit 6 persoane.

"Chiar credeam că va exista empatie? Sentimente? Când tragediile au doar rolul de a fi folosite împotriva oponenților politici, când treci impasibil pe lângă rudele disperate ale unor oameni ce au plecat dintre noi doar pentru a face o conferință de presă în care nimeni nu are voie să te întrebe ceva, atunci te numești Klaus Iohannis. Nu, nu spuneți că nu-i știați răceala și imposibilitatea de a simți ceva autentic. Poate doar dispreț pentru poporul ce-l conduce și care nu merge zâmbind pe pârtie la o zi după ce a asistat la neputința criminală a unui sistem patronat de el însuși", a transmis deputatul Daniel Suciu.