Avem scriitori de buzunar care au scris mai mult decât au citit. Astăzi se publică ușor, este suficient să ai ceva bani, editurile au tipografii și se transformă mult prea mult în societăți comercialela foc continuu. Există o inocențăa literaturii proaste de astăzi de la noi din țară. Argumentul democratic al gustului literar nu rezistă, nu știm cine este adevăratul proprietar al acestui gust. De multe ori comunitatea de gust se scaldă în comunitatea de influență. Adevăratul gust, ca să nu înșele, se formează după o îndelungată experiență literară și doar în cei bine ancorați și hrăniți  de fenomenul literar. Cărțile mediocre satisfac nevoile curente ale pieței și ale orgoliului propriu. Când o carte își inventează propria ei formulă, ai nevoie, dincolo de intuiție, în primul rând de bun simț, singurul care nu dă greș niciodată. O carte de făcătură este relativ ușor de observat, pentru că observatorul titrat, cu gustul său propriu bine format pe altarul bunului simț, poate ușor să spună când și dacă cerul este senin sau este plin cu nori negri.

        Literatura proastă este plină de pretenții, este goală de sens și mult cantitativă, este până la urmă o expresie agresivă care izbutește a-și face efectul profitând de fondul unei imense educații precare a societății noastre manelizate. Limbajul este deseori vulgar, el se strecoară mult prea voios în mentalul multor cititori care atâta înțeleg ei, înțeleg mesajul prin violența limbajului, înțeleg insultele, înjurăturile, sexul de fotografie, înțeleg, cu alte cuvinte, vulgarul cel mai dezmățat, pentru că acesta este nivelul educației lor. Obscenitatea unor scene așa zis literare nu are o viață lungă pentru că nu creează nici un fel de edificiu. Este greu pentru acești cititori și scriitorii ei să ajungă și să înțeleagă că onestitatea scrisului înseamnă o eliberare și o înălțare în transcedental.

        Societatea coruptă din țara noastră naște, în cea mai mare parte, sărăcie și lipsă de educație, dialogul social pare inexistent, iar atitudinea civică seamănă cu o glumă inocentă. Când societatea noastră îmbracă haine de cancan și de senzațional, transformăm aproape totul în bancuri.Un cunoscut critic și istoric literar spunea că nu mai citește poezie scrisă astăzi pentru că toți scriu prozo-poeme asemănătoare, se repetă la nesfârșit aceleași lucruri spuse cu multă vreme înainte. Sunt scriitori un pic mai abili în neformarea lor profesională care exploatează necinstit emoțiile naturale ale cititorilor săi, fac confuzie între artă și viață, profită de cititorii lor care nu fac și nu pot face nici un efort literar. Literatura sentimentală este aici o specie a melodramei. Întâlnim la scriitorii aceștia de buzunar și o literatură pornografică, iar o specie a pornograficului este trivialul și de aici literatura trivială în care vedem un mod vulgar de gândire a relațiilor dintre oameni. Literatura de propagandă, fie ea și patriotică, dorește neapărat să ne convingă să gândim un model impus forțat, propaganda aceasta nu este condamnabilă în sine, condamnabilă este doar când încearcă să anexeze literatura transformând-o din scop în mijloc. Acești scriitorași vor neapărat să ne epateze cu orice preț, ei se fac că ne spun ceva, dar nu sunt în stare să ne spună nimic.

        Lansarea de carte este un lucru aproape inutil pe care îl fac editurile cu scriitorii aceștia de buzunar, nu există o rațiune reală pentru a merge din loc în loc cu scriitorașul pentru a-l prezenta publicului, pentru că cei care participă la eveniment sunt puțini, la o lansare de carte a acestor scriitorași se vând 2-20 de cărți, iar pe termen lung lucrările lansate n-au nici un impact. Un scriitor care se respectă pe el și respectă în același timp și pe cei care-l citesc, trebuie să aibă propria sa cameră,  propriul său timp și propriul său eroism în lupta cu greutățile vieții. Trebuie să știi să te lupți cu tine însuți și cu cei care ți-au furat lumea, trebuie să știi bine jocul supraviețuirii într-o lume ostilă. Până la urmă, un adevărat scriitor scrie pentru a-și iubi cititorii și pentru a fi iubit de aceștia.

        Cel mai mare păcat al scriitorilor de buzunar este, la fel ca în creștinism, păcatul mândriei. Scriitorii aceștia provin din familii foarte modeste intelectual, absolvă o facultate, fiind singurii din familie care o fac, pe vremea comunismului dacă aveai un asemenea dosar familial beton era relativ ușor o asemenea aventură, ajunși acolo sus, îi amețesc o astfel de înălțime, atunci ei își procură rapid o mască de zâmbet pe care și-o agață de colțul gurii și bine camuflați de mândrie și de ceva bagaje de premii literare de buzunar-se premiază între ei cu mult drag-devin scriitori cu acte în regulă și imagine pur artificială.