Trec zilele și anii-ntruna

Și nopțile se duc plângând,

Trecut-a viața ca futuna,

Tot ce-a rămas, e doar un gând...

Și, Doamne, ce e de făcut acum,

Când te trezești ca din visare

Și te întrebi: la ce-a fost bun,

De ce, această condamnare?

Cu griji și treburi pentu alții

Adesea cazi cu sufletul înfrânt,

Iar viața își arată mereu colții,

Durerea pe pământ e ce-i mai sfânt...

Mai lasă-mă, curată pimăvară,

Mai lasă-mă, tu, cerule senin,

Mai dați-mi, voi, în inimă o vară,

Iubirea ne-mplinită de destin...

În suflet se-trevede o scânteie

Și-n rugă-aprinsă, tainic mă căiesc:

O, Doamne, chiar de sunt femeie,

Mai lasă-mă puțin... să mai iubesc!...