9.2 milioane de lei pentru Municipiul Bistrița și comunele Ilva Mică, Măgura Ilvei, Ilva Mare și Lunca Ilvei, ca decont la lucrări de cadastru acoperite din bugetul local, anunţă deputatul Bogdan Ivan.
Actualitate
De asemenea, s-a reuşit deblocarea programului de cadastru general pentru localitățile din zona de munte, prin triplarea sumei decontate (beneficiari: circa jumătate din județul Bistrița-Năsăud și comunele din zona de munte a României).
"Aceste lucruri au fost posibile în urma adoptării a două amendamente la Legea 7/1996, la care am lucrat împreună cu colega mea deputat, Diana Morar. Da, suntem din partide diferite. Dar atunci când trebuie să facem lucruri bune pentru oamenii din #BistrițaNăsăud, care ne-au trimis aici, ne punem la aceeași masă și facem treabă! Asta înseamnă normalitate!
Chiar dacă suntem într-o perioadă dificilă, urmează ca zilele următoare să vă mai aduc vești bune din Parlament!", explică parlamentarul Bogdan Ivan.