De luni, toți elevii intră în vacanță pentru două săptămâni!
Image
ro.jpg

Toți elevii intră în vacanță de luni, a anunțat președintele Klaus Iohannis după o ședință la Palatul Cotroceni, pe tema pandemiei. "Este evident că şcolile sunt puternic afectate şi prin elevii care sunt infectaţi, dar şi prin personalul, profesorii, învăţătorii care se îmbolnăvesc. În mod normal, începând de luni, deci, de săptămâna viitoare de luni, va fi vacanţă pentru cei mici. S-a decis astăzi ca această vacanță să fie valabilă nu numai pentru ciclul primar, ci și pentru gimnaziu și liceu, pentru două săptămâni.", a spus președintele Iohannis.

La ședință au luat parte premierul interimar Florin Cîțu, ministrul interimar al Sănătății, Attila-Zoltán Cseke, ministrul interimar al Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul interimar al Educației, Sorin Cîmpeanu, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, și directorul Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Adriana Pistol.

***

„Pentru cei care întreabă de ce este preferabilă vacanța în loc de intrare in online (aceiași care nu au auzit de echitate in educatie) le răspund ca din punct de vedere al vitezei de transfer minime pentru o predare online (cât de cât) este necesar sa existe 100 MB/sec. Asta exista doar pentru maximum 50% din teritoriul României. În Bucuresti avem viteză de transfer de 10 ori mai mare (1 GB/sec) și tot avem probleme,” a mai declarat Cîmpeanu.