Tatăl matematicianului Grigore Mosil se află în an aniversar, respectiv 145 ani de la naștere și merită să-l readucem în memoria noastră, ca pe un cărturar plin de naturalețe și simplitate, ce întregește galeria academicienilor năsăudeni, încă din 12 august 1949, străbătând o largă viziune umanitară, cu respect și responsabiltate față de om.
Actualitate
Studiile liceale le face la Gimnaziul Năsăudean în perioada 1886-1892, școală înființată de bunicul său, vicarul Grigore Moisil, iar tatăl său era profesor de limbi clasice, cu doctorat în filozofie, obținut la Viena.
După cum singur mărturisește, a avut la Năsăud dascăli de mare valoare și probitate științifică, de exemplu: dr. Paul Tanco, dr. Ioan Mălai, dr. A. P. Alexi, Virgil Șotropa, Maxim Pop, iar directori pe Ioan Ciocan și Ioan Gheție, dascăli cu vocația de a ține românii aproape, dascăli cu fapte mari, demne de laudă.
S-a dovedit un bun colaborator al revistei școlii, obținând numeroase premii pentru creațiile sale, fiind în competiție cu colegul său V. Șuteu. Își continuă studiile la București, în domeniul istoriei, având ca profesori și pe cunoscuții istorici: Dimitrie Onciul, Nicolae Iorga, Grigore Tocilescu, care l-au orientat spre arheologie și etnografie, lucrarea sa de licență purtând această amprentă – „Arheologia preistorică”, iar lucrarea sa de doctorat va respecta aceeași orientare „Monetăria Țării Românești în timpul dinastiei Basarabilor”, lucrare susținută în anul 1924, la Unversitatea din Cluj, Facultatea de Istorie.
A predat istoria la Focșani (1898), la Brăila (1899), la București (1910), la Liceul „Matei Basarab” și „Spiru Haret”. Pe parcursul cercetărilor sale a descoperit la Brăila un tezaur monetar, aprofundându-și pasiunea în numismatică, fapt ce-l promova în funcția de numismat la Cabinetul de numismatică al Academiei Române, cu drept de a funcționa și în învățământ, de unde se va și pensiona, în anul 1938.
În perioada refugiului 1916 -1918, va lucra ca profesor de istorie la Vaslui. Din anul 1923 a fost director general al Arhivelor Statului, organzându-le într-un mod științific, continuând opera înaintașilor săi B. P. Hașdeu și Dimitrie Onciul, cărora le va ridica și câte un bust. A adus în țară documente românești de la Viena, Moscova, Budapesta și le-a prezentat în Revista Arhivelor, pe care a condus-o între anii 1924-1959. Din acest an, a condus cabinetul numismatic din București, fiind și președinte al Societății Numismatice Române, având un program de lucru cu obiective precise: adunarea monumentelor monetare, a documentelor ce vizau istoria monetară, organizarea unor acțiuni cu specific monetar, crearea în școli a unor colecții sau muzee numismatice, studierea revistelor și studiilor de specialitate. El însuși a scris peste 500 de studii cu specific istoric, arheologic, numismatic, medalistic, sigilografic, didactic, prezentând peste 130 comunicări științfice în țară și străinătate, în cadrul societăților de numismatică.
Conduce revista Buletinul Societății Numismatice Române în perioada 1913-1947, în care prezintă monede geto-dacice sau aparținând domnitorilor munteni, moldoveni, transilvăneni, alături de alte studii cu conținut heraldic, sigilografic și paleografic.
A organizat Congresele de numismatică annual, în perioada 1933-1937, iar din 1936 a devenit membru în comisia de numismatică a Comitetului Internațional de Științe Istorice. A înființat școala practică de arhivari, paleografi pe care a condus-o între anii 1924-1938, unde preda arhivistica, numismatica și sicilografia. Are descoperiri arheologice la Niculiței-Tulcea. A înființat Societatea istorico-arheologică „Bucureștii vechi” în 1929 și a studiat și predat heraldica, urmărind evoluția stemelor Munteniei și Moldovei, la fel și unitățile de măsură, medaliile din timpul lui Cuza, sigiliile și pecețile domnești etc.
Aniversăm la început de decembrie 2021 un cărturar năsăudean de mare amplitudine și profunzime, ce merită din plin locul ce-l ocupă în Academia Română.