De Crăciun,

în urma mea,

prin omătul înalt

până la sprânceana gardului,

aleargă un copil.

El se avântă voinicește

prin ceața colindului

care i-a înmugurit pe buze.

În trăistuca lui, însăilată

la războiul de țesut al bunicii,

se îmbrățișează

zilele, cu nopțile de veghe

ale mamei.

Copilul duce în căușul sufletului

Veste cea Mare

a nașterii Pruncului.

În trăistuca lui

bat clopotele satului,

porțile caselor se deschid,

se ,,trag zăvoarele”

de pe hotarele întunericului.

Lumina stelei magilor

croiește cărare

micului vestitor.

În urma mea,

un copil mergând

spre ieslea în care

un alt Copil,

îmbrăcând de la naștere

durerile noastre,

ne zâmbește.

De Crăciun,

lăsați să colinde

copilul din noi,

pe la toate ferestrele.