Putem învăța câte ceva dacă lecturăm unele impresii și aprecieri   …   din trecut.

   Iată  câteva  exemple   …

 1. „Ca român, nu-mi place povârnișul pe care este împinsă țara și de aceea scot strigătul de alarmă… Unde o să ajungem cu politica nesocotită,cu politica intereselor personale care ar voi să ne copleșească. Așa cum am trăit întotdeauna, bucurându-ne de stima lumii, având încrederea popoarelor străine, respectuoși, fără a fi slugarnici, demni fără a fi trufași, leali în alianțele noastre, așa suntem datori ca să trăim și de acum înainte”   …

2.„Coborând în linie dreaptă din populația autohtonă a Daciei, care în urma cuceririlor împăratului Traian a trebuit să sufere un regim de romanizare, țăranul român apare ca un fericit aliaj al inteligenței sclipitoare a dacilor cu simțământul practic al romanilor”   …

3.Dintre toate relele care ne bântuie, cea mai cumplită, cea mai gravă, cea mai grea de remediat, este…   „criza de omenie”. Pe piața valorilor mondiale, valuta sufletească e cea mai depreciată și nu se văd nicăieri semne de îndreptare   …

4.Fizicianul elvețian Auguste Piccard, după ce vizitează România în 1931, își notează în jurnalul său…   „Aveți o țară minunată. Trecând prin Carpații atât de frumoși, aveam înainte peisajul Elveției și îndrăgeam țara pe care o bănuiam frumoasă numai după sonoritatea evocativă a numelui ce poartă. Cred că peisajul românesc, ca și fizionomia atât de expresivă și plină de noblețe a poporului d-voastră, pe care am admirat-o tot timpul , îmi vor rămâne neșterse din amintire”.

5.În societatea românească, după 1953 se conturează mai multe grupări. De o parte, cei care vedeau în regimul comunist posibilitatea de parvenire sau de răzbunare și împreună cu ei, cei care, din ignoranță, credeau sincer, pentru un moment, că vor avea o viață mai bună. Pe de altă parte, cei care înțelegeau adevărata natură a comunismului, nu aderau la ideologia și mijloacele lui de luptă, dar își căutau posibilitate de supraviețuire.