Actualitate
Prof. Cristina Iurişniţi, fost deputat, şi-a dat demisia din Uniunea Salvaţi România Bistriţa-Năsăud. Este singura plecare din partid în judeţul nostru în urma demisiei liderului naţional Dacian Cioloş.
„Avem o singură demisie la nivel de USR Bistriţa-Năsăud. Dacă nu aţi aflat, fostul deputat Cristina Iurişniţi şi-a dat demisia din USR B-N, în rest, toată lumea merge înainte. Este un episod care, inevitabil, se poate întâmpla oriunde. Mergem înainte”, a declarat preşedintele USR B-N, Lorand Toth.
Preşedintele USR Bistriţa, Nicolae Pavelean, a menţionat că a avut o discuţie cu Cristina Iurişniţi. „Demisia dânsei nu a fost încă procesată de Biroul Politic Local. Am avut o discuţie scurtă, urma să ne mai întâlnim. Din ce mi-a spus, nu este vorba de plecarea la altcineva. Este o decizie personală a dânsei, eu sper să discutăm şi, dacă doreşte, să revină. Orice membru este un plus pentru noi, nu ne dorim ca oamenii să plece”, a declarat Pavelean.