Actualitate
În această după-masă, ministrul Agriculturii, Petre Daea, este aşteptat în comuna Sânmihaiu de Câmpie, acolo unde va participa la o serie de evenimente în cadrul Zilelor comunei. După cum ne informează primarul Ioan Mate, sâmbătă dimineaţa, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va vizita ferma crescătorului de bovine Nicula Sebastian, mai multe parcele cultivate cu soia şi porumb ale SC Mate SRL şi o amenajare hidrotehnică pentru irigaţii de la Sânmihaiu de Câmpie. De asemenea, ministrul va ajunge la Monumentul Ţăranului Român de la Zoreni, monument unicat dedicat „curăţeniei spirituale şi simplităţii omului din satul românesc”. De la ora 12.00, va avea loc o întâlnire cu agricultorii din judeţ.
De la ora 16.00, pe scena amenajată în centrul comunei, vor fi prezenţi membrii ansamblurilor „Dor de pe Câmpie” din localitate, „Ciobănaşul” Şieuţ şi elevii Şcolii Gimnaziale Sânmihaiu de Câmpie.
Dintre invitaţi amintim pe „Cumetrii”, Olimpia Deneş, Săndel şi Aurora Mihai, Bogdan Barna, Sami de la Bistriţa, dar şi Aurel Tămaş.