Radu Moldovan: Consilierii PSD vor vota preluarea Sălii Polivalente Bistriţa când Primăria va face un demers oficial, nu declaraţii de presă
Image
salapolivalentabistrita.jpg

Într-o conferinţă de presă, preşedintele Consiliului Judeţean, Emil Radu Moldovan, a vorbit despre Sala Polivalentă din Bistriţa, de lângă parcul oraşului.

„ Când am venit în 2012 la Consiliul Judeţean, împreună cu directorul de atunci Constantin Florian, ne-am gândit să găsim o soluţie pentru a transfera Sala Polivalentă la Consiliul Judeţean pentru că ministerul nu finanţa nici măcar repararea acesteia. Nu am reuşit din cauza ministerului. Din păcate, în ultimul an, doamna director Anamaria Antal, de la Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport, a abordat în numeroase rânduri directorul Clubului Gloria pentru că suntem principalul client şi finanţator al Sălii Ministerului Sportului, şi, de multe ori, în pragul unor competiţii, eram fără curent şi fără căldură deoarece nu erau bani pentru plata acestora. Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe fostul meu coleg de Parlament, domnul vicepremier Kelemen Hunor, rugându-l să găsească o soluţie. Şi el ne-a întrebat de ce nu preluăm sala. A spus că o să aibă o discuţie în Parlament pentru transferarea sălii în domeniul public judeţul Bistriţa-Năsăud. Am început procedurile legale şi m-am dus în faţa consilierilor judeţeni. Am asistat la dezbaterile publice, anumite personalităţi ale judeţului nostru au fost surprinse şi am ajuns în situaţia în care partenerii noştri de coaliţie naţională, căci locală nu avem, să voteze împotivă pentru că îşi doreşte Primăria această sală. Eu am salutat această decizie, consilierii de municipiu vor vota cu două mâini pentru când Primăria va face un demers oficial, nu declaraţii de presă. Până acum nu s-a făcut niciun demers oficial. Din luna august începe din nou campionatul şi iar nu au bani de curent şi de apă. Vom ajunge în situaţia în care sportivii bistriţeni vor pierde meciurile la masa verde că nu vom avea unde să desfăşurăm activitatea şi atunci vom vedea ce va face PNL-ul care a blocat transferul sălii. Sper să găsească soluţii, să plătească utilităţile de la sală. Îmi ajunge noua sală polivalentă, nu-mi doresc mai multe. Nu mă supăr, îmi doresc şi sprijin cu tot ce pot eu Primăria pentru că sunt convins că după ce sala va trece la Primărie nu vom mai fi în această situaţie” a declarat Radu Moldovan !