Deschiderea festivă a anului universitar pentru cei 100 de studenți de la Extensia Bistrița a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș! Două programe de studii noi, din 2023!

Programul de studiu Asistență Medicală Generală din cadrul Facultății de Medicină a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș şi-a deschis porțile noului an universitar în extensia de la Bistrița.

Evenimentul, găzduit de Centrul Cultural Dacia, a debutat cu intonarea imnului academic Gaudeamus Igitur şi a Imnului Naţional al României. Întreaga echipă de conducere a Universității a fost prezentă la Bistrița, alături de președintele Consiliului Județean - Emil Radu Moldovan, managerul SJU Bistrița - ec. Gabriel Lazany, directorul medical - Gabriela Deak, echipa managerială, medici, cadre didactice, studenți.

Prof. dr. Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, a rostit un cuvânt de bun venit, punctând faptul că este un moment festiv, când se scrie o filă de istorie pentru Facultatea de Medicină, dar și pentru comunitatea bistrițeană, asta pentru că unul dintre motoarele deyvoltării unei comunități locale o reprezintă universitatea. Rectorul UMFST Târgu Mureș a menționat că Senatul Universităţii a decis ca începând cu anul universitar 2023-2024 să mai fie adăugate două programe noi de studii: un program de Tehnică dentară şi un program de Asistent de farmacie.

"Dorim să creăm în Bistrița un centru universitar satelit al Universității, dar la aceleași standarde de calitate, pentru că aveți o infrastructură foarte bine pusă la punct, pe care o apreciem, pe care noi v-o invidiem, aveți o resursă umană foarte bună și care este în formare, aveți viziune și curaj și pentru acest lucru trebuie să felicit Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, în persoana președintelui Radu Moldovan, pe managerul SJU Bistrița care a înțeles cât de importantă este resursa umană, dl. Gabriel Lazany, dar și echipele lor, pentru ca lucrurile să fie bine făcut. Am venit la Bistrița, vom rămâne și vom dezvolta.(...)Vrem să construim aici, la Bistrița, și un corp profesoral, care să inclusă și resursa umană locală. Îi salut pe cei 100 de studenți boboci, ați ales bine sau ați fost aleși bine. Vă doresc fiecăruia dintre voi să vă găsiți identitatea, astfel ca la finalul acestor studii să fiți mândri că ați absolvit UMFST George Emil Palade, Extensia Bistrița", a declarat prof. univ. dr. Leonard Azamfirei.

Acesta a punctat rolul decanului Facultății de Medicină, prof. univ. dr. Ovidiu Cotoi, în lansarea acestui program de licență de la Bistrița și i-a prezentat pe colegii săi de la Târgu Mureș, mulți dintre ei urmând să activeze și la Extensia Bistrița.

În mesajul său, președintele Consiliuluii Județean Bistrița-Năsăud a punctat că Extensia Bistrița a UMFST Târgu Mureș este un vis devenit realitate. Radu Moldovan a preyentat un istoric al investițiilor în sănătate făcute în ultimul deceniu, care însumează aproximativ 50 milioane euro – modernizarea, extinderea și dotarea UPU-SMURD – 4,2 milioane euro, heliportul – 1,5 milioane euro, Secția externă de pe str. Alba Iulia – 3,2 milioane euro, Blocul Operator Centralizat – 4,8 milioane euro, Secția ATI – 3 milioane euro, Secția de Oncologie de pe str. Ghinzii (care va fi inaugurată pe 30 septembrie) – 2,5 milioane euro, Secția de Obstretică - Neonatologie – 2,5 milioane euro, Secția de Chirurgie - 1,85 milioane euro, Ambulatoriul – 8 milioane euro, dar și un bloc ANL pentru specialiștii din sănătate. Toate acestea, a spus președintele CJ, au însemnat atragerea a 96 de medici în ultimii 5 ani. Investițiile în infrastructura spitalicească vor continua, un proiect major de 50 milioane de euro, prin PNRR, urmând să fie implementat la Bistrița, acesta însemnând un nou corp de spital, cu săli de operație, cu compartimente de Neurochirurgie, Gastroenterologie, Cardilogie intervențională, Chirurgie plastică și reparatorie, sală hibrid cu Computer Tomograf pentru cardiologie intervențională. La acestea se adaugă, Centrul de Radioterapie, modernizarea Secției de Psihiatrie (proiect de 10 milioane euro, care ar urma să fie finan'at prin CNI) și a Secției de Recuperare Medicală, eficientizarea energetică a clădirii spitalului și digitalizarea sistemului actual.

"Noi vom continua să facem eforturi pentru a crea cele mai bune condiții ca dumneavoastră să vă puteți desfășura activitatea și să putem să oferim împreună servicii medicale de calitate oamenilor care au nevoie", a menționat președintele Moldovan.

Președintele Radu Moldovan a anunțat că se lucrează la un studiu de fezabilitate pentru construirea unui campus universitar, pe str. Toamnei, un proiect de 10 milioane euro, cu finanțare europeană, prin POR 2021-2027, care va fi pus la dispoziția UMFST Târgu Mureș.

Decanul Facultății de Medicină, prof. univ. dr. Ovidiu Cotoi, a prezentat istoria acestei Extensii de la Bistrița, care a însemnat ca Bistrița să devină centru universitar medical, de la primele discuții, până la aprobarea Senatului Universității, încheierea parteneriatelor cu Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, SJU Bistrița, Primăria Bistrița, identificarea locațiilor de pe str. Toamnei și str. Albert Berger, stabilirea corpului academic, alocarea de resurse financiare pentru amenjarea spațiilor didactice, întocmirea dosarului ARACIS, evaluarea și autorizarea programului de studiu, apoi organizarea admiterii. Potrivit decanului Ovidiu Cotoi, au fost peste 200 de candidați din care au fost selctați 100 de studenți. Peste 30 de medici primari sau specialiști, doctori în științe medicale sau doctoranzi și-au arătat interesul de a face parte din corpul profesoral. De asemenea, Colegiul Medicilor și Ordinul Asistenților Medicali au susținut acest proiect de la bun început.

“Pentru dezvoltarea strategică a Universității și a județului Bistrița-Năsăud și UMFST, proiectul de învățământ medical superior la Bistrița este unul de tip strategic și acest program se va extinde anul viitor. Este un exemplu de bună practică între Universitate și autoritățile locale”, a concluzionat prof. univ. dr. Ovidiu Cotoi.

Managerul SJU Bistrița, ec. Gabriel Lazany, a precizat că spitalul bistrițean este unul mic, cu condiții foarte mari, care vrea să arate performanță. “Ne dorim să arătăm că sistemul public de sănătate poate - și nu are nicio scuză să nu o facă – performanță. Cum putem realiza acest lucru? Așa cum o facem noi, încheinn parteneriate puternice. Primul parteneriat puternic pe care l-a âncheiat SJU Bistrița a fost cu Consiliul Județean și asta s-a văzut prin dezvoltarea de infrastructură. Un alt parteneriat important este cu Univeristatea de Medicină din Târgu Mureș. Nu poți face performanță doar investind în infrastructură, dacă nu investești și în resursa umană. Pe lângă dezvoltarea asistenței medicale la Bistrița, deschiderea acestei extensii înseamnă un pas înainte și pentru medicii Spitalului Județean. Deja 30 de medici vor avea integrare în învățământul universitar, iar noul pas al nostru va fi acela de a tinde spre a fi spital clinic județean de urgență”, a declarant ec. Lazany.

Un mesaj de bun venit studenților bistrițeni a fost adresat și de Cristina Hidoș, președintele Ligii Studenților din cadrul UMFST Târgu Mureș.

Studenții au avut posibilitatea să-și cunoască o parte dintre profesori, dar și sălile de curs, luni după-amiaza, pornind astfel pe un nou drum, probabil cel mai frumos din viață.