O schimbare semnificativă se produce în regnul vegetal toamna, mai ales după căderea brumei, la arborii cu frunze căzătoare, deoarece acestea îngălbenesc, se ruginesc, se ofilesc și încep să cadă pe sol, să fie purtate de vând în diferite locații. Există o sensibilitate a frunzelor arborilor la frig, ierarhizată pe specii, cum ar fi   ...   frasinul, vișinul, cireșul, nucul, salcâmul, paltinul, carpenul, fagul, etc.  etc.  Dacă frunzele căzute ale arborilor nu ar putrezi, ar rămâne sub ei în decursul vieții acestora, ele i-ar acoperi prin mulțimea lor, dar ele se transformă natural, pentru că ...   „în natură nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă”.

   Făcând o evidență a toamnelor pe care le port în mine, mi-au ieșit 71, sunt cam multe, și de aceea, mă întreb parcă tot mai des: „am început să-mbătrânesc ?” ,  „e-adevărat sau mi se pare!”. Ca să dau un răspuns, cât de cât mulțumitor la această întrebare, apelez la amintiri din toamnele recute. Mi-au rămas întipărite în memorie, pentru tot restul vieții, plimbările alături de câteva colege și colegi, în anii studenției prin Cișmigiu și Herăstrău, în anotimpul toamna, deoarece toți aveam origini rurale și simțeam nevoia să vedem cum cad frunzele, cum formează ele un covor pe care parcă pășești cu sfială. Uneori, zăboveam și la câte o „mustărie”, frumos amenajată cu stuf și papură, cu frunze între care se aflau dovleci și gutui, pentru a servi o cană de must, că o pastramă de oaie nu ne permiteam.

   Multe toamne am petrecut alături de elevi la activitățile agricole, parcă cele mai frumoase au fost cele de la culesul merelor și a strugurilor, unde am văzut cum  „a rugunit frunza din vii”   ...

   În copacul vieții în loc de frunze au crescut ani, pe care am încercat să-i scutur, dar n-am putut, așa că mă consolez cu versurile profesorului Mircea Daroși   ...   „Lăsați bătrânii să vorbească, / Să spună lumii tot ce vor, / Trecutul lor este-o comoară / De amintiri și punți de dor   ...   Lăsați bătrânii să vă spună / Povestea ce-o repetă des, / E o poveste-adevărată / În care ei se regăsesc”.

                          Prof.   Rus  Augustin