Un bărbat este resuscitat după ce a căzut în Râul Strâmba

Astăzi, 27 august, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi au fost sesizați, prin 112, despre faptul că un bărbat a căzut în râul Strâmba și se află în stare de inconștiență.

La fața locului, a fost identificat un bărbat, de 64 de ani, din Ilva Mică care, din nefericire, a decedat.

Cadavrul bărbatului va fi transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi pentru ucidere din culpă.

Update:

Din nefericire victima (bărbat) nu a răspuns manevrelor aplicate, astfel a fost declarat decesul la fața locului.

O persoană de sex masculin a căzut în Râul Strâmba, localitatea Ilva Mică. La caz a fost alocat un echipaj de prim ajutor SMURD, un echipaj de pompieri și SVSU Ilva Mică.

Persoana a fost extrasă din râu, este inconștientă. Paramedicii care încadrează echipajul de prim ajutor SMURD au început imediat aplicarea protocolului de resuscitare. Intervenția este în dinamica, transmite ISU BN.