Droguri la ghiveci. 6 percheziții domiciliare, în Bistrița şi în judeţ pentru trafic de droguri de mare risc. O persoană reţinută

La data de 26 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița – Năsăud, efectuează 6 percheziții domiciliare, în municipiul Bistrița și în județul Bistrița - Năsăud, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

S-a reținut că, pe parcursul anului 2023, o persoană bănuită, cu sprijinul altor 3, ar fi comercializat, în mod repetat, 3 – CMC (drog de mare risc).

Mai multe persoane vor fi conduse, pentru audieri, la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița - Năsăud.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița - Năsăud.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.